Fotoreportaj: Ultima lecție a profesorului Augustin Tomescu!
de Răzvan CĂLIN
Reputatul dascăl bârlădean a fost condus pe ultimul drum de o mulțime dintre colegii și și elevii săi.
Marți, 6 septembrie, o mare de oameni l-a condus pe ultimul drum pe cel care a fost unul dintre cei mai respectați dascăli bârlădeni, profesorul Augustin Tomescu. Ceremonialul religios a început la capela Bisericii ”Sf. Spiridon”, acolo unde trupul neînsuflețit al profesorului a fost depus încă din dimineața de 4 septembrie. Colegii de breaslă, elevi dar și foști învățăcei, au ținut să fie alături de cel pe care mulți dintre ei l-au considerat un model ambiție și demnitate. ”Gusti”, cum îi spuneau unii dintre apropiații săi, a fost apreciat drept unul dintre cei mai buni profesori de fizică din Bârlad, dar în același timp și un pedagog îndrăgit de mai toți elevii săi.
Grație reputației de care s-a bucurat în timpul vieții, la serviciul religios de înhumare au ținut să fie prezenți o mulțime de oameni: colegi de breaslă, actuali și foști elevi, oficialități locale, oameni politici, întreprinzători privați etc. Dintre aceștia nu au lipsit avocatul Dumitru Boroș, primarul Bârladului, însoțit de consilierul local Mihai Ardeleanu, Nicolae Mihai, președintele CARP ”Elena Cuza” Bârlad, Ionel Armeanu Ștefănică, directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui etc.
De la Biserica ”Sf. Spiridon”, traseul cortegiului funerar a avut o singură oprire, în fața Colegiului Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad. În ultimele trei zile, intrarea în liceu a fost încadrată de tradiționala pânză neagră, în semn de respect și durere față de trecerea în neființă a celui care și-a derulat întreaga activitate de dascăl doar în această instituție de învățământ. Aici, directorul actual al colegiului – profesoara Tița Chiru –, precum și reprezentanți ai corpului profesoral și al elevilor, au ținut câte o scurtă cuvântare în memoria profesorului Tomescu. După care, cortegiul funerar s-a îndreptat direct către Cimitirul ”Eternitatea”, acolo unde s-a derulat slujba religioasă de înhumare.
Profesorul Tomescu a încetat din viață în noaptea de 3/4 septembrie, după o îndărjită și grea luptă cu o boală necruțătoare. Pe 22 septembrie ar fi trebuit să sărbătorească împlinirea vârstei de 64 de ani, însă boala nemiloasă l-a răpus înainte de vreme. Născut pe 22 septembrie 1952, Augustin Tomescu a absolvit Facultate de Fizică din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași în anul 1976. Imediat, în toamna aceluiași an, cu data de 1 septembrie, a fost repartizat la acest liceu bârlădean, unde a profesat până în ultima clipă a vieții sale. Doar în perioada martie 1998 – octombrie 1999 a fost numit director al fostei Case de Copii nr. 2, după care a revenit profesor la Colegiul ”Codreanu”. Între anii 2008 – 2012, Tomescu a fost și directorul Colegiului ”Codreanu”, cel mai titrat liceu din Bârlad.