HC Vaslui a învins în deplasare vicecampioana CSM București
Handbal Club Vaslui a renăscut, asemenea Păsării Phoenix, din propria cenușă, după ce a pierdut la scor în prima etapa în fata celor de la Potaissa Turda. Cu CSM București, handbaliștii din Vaslui s-au întrebuințat și au reușit o victorie foarte importantă în economia campionatului, scor 26 – 25 (15 – 14). A fost modul elevilor lui Sandu Iacob de a recompensa fanii care au continuat sa își sprijine favoriții în ciuda înfrângerii suferite în debutul de sezon. Vasluienii au urcat în urma rezultatului obținut în sala Rapid din capitală până pe locul șapte, însă rămâne cu – 16.
Bucureștenii au condus ostilitățile doar la debutul partidei, când au făcut 2 – 0. Apoi elevii lui Sandu Iacob au egalat și au preluat conducerea la 4 – 3. Au rămas la cârma jocului, în fața adversarilor mai bine cotați și au reușit chiar sa mărească diferența la doua lungimi, scor 6 – 4 și 9 – 7. Vasluienii au reușit sa transforme de 4 ori de la șapte metri, în timp ce bucureștenii au avut doar doua astfel de reușite. Vasluienii au trăit periculos finalul partidei, când după ce conduceau cu 26 – 23 au primit doua goluri consecutive fără sa marcheze. Gabriel Bujor a fost cel mai bun marcator la oaspeților, cu 8 goluri. Pentru HC Vaslui au mai înscris Valentin Anton (4), Claudiu Dediu, Didi Hrimiuc și Hagiu (3), Călin Mihai Bujor (2), Mihai Bușecan Andrei Popescu Marian Barac (1).
Pentru CSMB au marcat câte cinci goluri Samvel Aslanian și Goce Georgievski. Au mai punctat Marius Stavrositu (4), Javier Humet, Guillaume Saurina și Iulian Stamate (3), Adrian Rotaru (2). Partida dintre CSM Bucuresti – HC VASLUI a fost condusa de catre cuplul de arbitri L.Gal (HR) / S.Savu (AG) și a fost vizionata in direct de fanii fenomenului handbalistic din Romania pe TVR 2. (George PROCA)