AdministratieSocial

Clădirea Centrului rezidențial pentru bătrâni din Bârlad se degradează încet dar sigur. Autoritățile nu găsesc o cale de rezolvare a problemei

Centrul Rezidențial pentru Persoanele Vârstnice din Bârlad, a cărui construcție a început în anul 2002, a ajuns într-o vizibilă stare de degradare și nu sunt șanse să fie finalizat prea curând. Primăria nu are bani să suporte continuarea lucrărilor și nici să returneze fondurile alocate de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bârlad (CARP) de-a lungul anilor pentru construirea acestui obiectiv, așa cum prevede protocolul încheiat între Primăria Bârlad și CARP în 2015 și aprobat de consilierii locali de atunci. Este vorba de un efort bugetar de peste 4 milioane de lei din care 2,1 milioane au fost alocate de CARP, precum și de contravaloarea terenului pe care a fost ridicată clădirea în 2002, teren aflat în proprietatea CARP.

Zilele trecute, primarul Dumitru Boroș s-a întâlnit cu conducerea CARP Bârlad pentru a găsi o cale, dar negocierile au eșuat. În ciuda insistenței Primăriei, CARP rămâne pe poziție și dorește restituirea banilor investiți, adică respectarea întocmai a protocolului din 2015.

boros-prima-conferinta-primarDacă ar fi să achităm aceste sume, în Bârlad nu s-ar mai putea aloca nici măcar un leu, timp de un an, pentru investiții. În 2015, am votat împotriva acestui protocol, conștient de faptul că este imposibil ca bugetul local să suporte un asemenea efort financiar. Situația imobilului, pentru care s-au cheltuit deja 4 milioane de lei, trebuie rezolvată într-un fel. Autorizația de construire este pe numele Primăriei, terenul este al CARP, iar finanțatorii sunt mai mulți – CARP, Ministerul Muncii și Consiliul Local Bârlad. Acum, CARP dorește returnarea banilor. Încercăm să ajungem la o înțelegere pentru a salva construcția, dar dacă nu se va putea pe cale amiabilă, vom apela la instanță”, ne-a declarat primarul Dumitru Boroș.

Primarul este conștient că nici dacă ar exista bani pentru finalizarea construcției, Consiliul Local nu ar putea susține activitatea Centrului rezidențial pentru bătrâni.

Inițial, printr-un protocol încheiat în 2002, CARP se angaja să contribuie financiar la lucrările de construire, să mobileze centrul și să îl administreze. Din cauza că municipalitatea nu a respectat protocolul, CARP a sistat finanțarea lucrărilor, cerând anularea protocolului inițial. Acest lucru s-a realizat prin încheierea unui nou protocol în 2015. În baza acestuia, CARP urmează să-și primească banii în rate, timp de doi ani de la finalizarea lucrării.

Nicolaie MihaiPrimăria Bârlad a dat dovadă de neseriozitate în alocarea banilor pe care s-a angajat să-i aloce pentru Centru. În perioada 2002 -2011 nu a alocat decât aproximativ 400.000 de lei, în vreme ce CARP a alocat 1,7 milioane de lei, iar Ministerul Muncii, practic, a dat acei bani din Fondul «Solidaritatea» și nu din bugetul propriu. Pentru că au fost și alte greșeli ale primăriei legate de sumele și datele când au fost virate, CARP s-a retras din ecuație. Dacă lucrurile nu ar fi deviat de la început, nu s-ar fi ajuns unde s-a ajuns”, ne-a declarat Nicolae Mihai, președintele CARP Bârlad.

Președintele CARP a declarat în repetate rânduri că alocarea în continuare a unor sume de bani, dar și administrarea Centrului de către CARP ar însemna intrarea în faliment a asociației. Este nevoie de sume enorme pentru achiziționarea de mobilier și cu angajarea personalului, plata utilităților etc.

Consiliul Județean Vaslui ar fi o variantă de finanțare, dar, la momentul de față nu pare una viabilă. Bugetul Consiliului Județean este subdimensionat, lucru reflectat și în slaba finanțare a DGASPC din acest an, instituție care fusese luată în calcul ca potențial administrator al Centrului rezidențial.

Până la clarificarea situației, un lucru este sigur. Din 2011, când a intrat în conservare, clădirea Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice din Bârlad se degradează pe zi ce trece, iar pentru asta nu sunt vinovați, în niciun caz, bârlădenii. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

One Comment

  1. Raspunde cineva ? tu sa taci procurorule din nomenclatura securisto-comunista manipulatorule ordinar, îi doare la bască …..de ce nu apelezi la DNA dom primar ?

Back to top button