Sport

Internazionale Traian pe locul I în Campionatul Național de Futsal U19

La prima participare în Campionatul Național de Futsal Under 19, Inter Traian Vaslui a debutat în forță și ocupă prima poziție în Seria I.

În fața campioanei en – titre CSMS Iași vasluienii au dominat copios în prima repriză și au ratat multe ocazii. În partea a doua experiența celor care au disputat și ediția trecută și-a făcut simțită prezența. Au avut de partea lor calitatea, dar și organizarea tactică de care vasluienii nu au beneficiat pentru că antrenorul lor nu a ajuns la meci. Ambiția vasluienilor a fost secerată de scorul final care a dictat inițial un sec 6 – 4 pentru gazde. Golurile vasluienilor au fost marcate de Gabriel Cosovăț (trei) și Robert Roman. Internazionale Traian a fost însă răsplătită pentru determinare de federație. Regulamentul competiției prevede că poți folosi și până la trei jucători născuți în 1996 și 1997 (peste 19 ani). Ieșenii au trecut însă pe foaie nu mai puțin de cinci, astfel că rezultatul partidei a fost omologat de Comisia de Disciplină, 5 – 0 pentru Internazionale Traian.

Vasluienii sunt pe primul loc într-o serie foarte puternică, în care orice neglijență va fi cu siguranță taxată crunt de adversari. Pe langă CSMS Iași, un alt adversar redutabil este Sănătatea Darabani care a disputat sezonul trecut finala mică. Internazionale Traian primește marți vizita celor de la Ceahlăul Futsal. Partida va avea loc în Sala Sporturilor de la ora 17:00. Adversara vasluienilor a început și ea cu o victorie, scor 6 – 4 cu Sănătatea Darabani. Rezultatul nu este un accident, iar ca dovadă a valorii nemțenilor stau celelalte meciuri de anul trecut. Adversarele vasluienilor s-au întâlnit în faza grupelor și în sezonul trecut. Ceahlăul Futsal nu a ajuns în fazele superioare, dar a reușit o victorie cu Sănătatea Darabani și o victorie și un egal cu echipa campioană. (G.P)

Related Articles

Back to top button