Amenzile au curs gârlă, după controalele CJPC
În luna octombrie Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vaslui a constatat o serie de nereguli la agenții economici: comercializarea de produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depășite, comercializarea de legume – fructe depreciate sau comercializare legume și fructe proaspete fără indicarea provenienței și a categoriei calitative. În unele cazuri se comercializau produse alimentare/nealimentare sau se prestau servicii de alimentație publică în spații neautorizate. S-au descoperit condiții de depozitare/păstrare neconforme: produse expuse la vânzare la temperatura mediului ambiant deși pe ambalaje producătorii indică păstrarea la temperaturi cuprinse între 4-10 0C și respectiv 2-6 grade Celsius. Se vindea pâine nepreambalată fără afișarea denumirii producătorului, a ingredientelor cu potențial efect alergen sau a prețului/kg. Consumatorii nu erau informați prin afișare la loc vizibil, lizibil, ușor de înțeles, într-o formă care să nu permită ștergerea, după caz, pe un afiș, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit, ori altele asemenea, ce însoțesc produsul, cu mențiunea „produs/din produs decongelat”, de către operatorii economici care comercializează către populație pâine, produse de panificație și produse de patiserie obținute din produse congelate, precum și unitățile de restaurație colective care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate.
S-au identificat agenți economici care comercializau produse fără etichete care să conțină elementele de identificare și caracterizare necesare informării consumatorilor asupra caracteristicilor esențiale ale produselor sau cu acestea incomplete, incorecte sau netraduse în limba română. Comercianții nu afișau prețurile de vânzare sau a prețurilor pe unitatea de măsură. Printre neregulile găsite se mai numără utilizarea de mijloace de măsurare neomologate sau ale căror indicații nu sunt vizibile pentru consumatori,neafișarea denumirii unității, a codului unic de înregistrare, a autorizației de funcționare și a orarului de funcționare. Pentru a scăpa de control, unele magazine nu au respectat orarul de funcționare afișat și au închis.
Drept urmare, s-a dispus oprirea temporară a comercializării pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 72.433 lei, până la eliminarea/remedierea deficiențelor constatate și oprirea definitivă a comercializării și retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 2.677 lei. CJPC Vaslui a desfășurat 233 acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor: Pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor, au fost sancționați contravențional 183 operatori economici, fiind aplicate 106 amenzi contravenționale în valoare totală de 133.100 lei și 77 avertismente. În această perioadă au fost cercetate și soluționate 42 reclamații primite din partea consumatorilor. În urma cercetărilor efectuate 17 reclamații s-au dovedit a fi întemeiate, opt reclamații au fost neîntemeiate, șapte reclamații au fost redirecționate spre cercetare organismelor competente. Cinci reclamații nu au putut fi soluționate din cauza lipsei elementelor necesare cercetării, iar alte cinci au fost clasate. (G.P)