AdministratieSocial

110 ani de la înființarea Bibliotecii „Stroe S. Belloescu” din Bârlad

Astăzi, 15 noiembrie, se împlinesc 110 ani de la înființarea Bibliotecii „Stroe S. Belloescu” din Bârlad (Casa Națională, cum a fost numită din 1910).

Cu acest prilej, Primăria Municipiului Bârlad, prin Serviciul Biblioteci, organizează astăzi, de la ora 16, un moment aniversar intitulat „110 ani de lectură publică la papirus-bibliotecaBârlad 1906-2016”. La activitate este invitat profesorul universitar Nicolae Crețu, critic și istoric literar, care va evoca momentele importante din istoria bibliotecii, precum și personalitatea filantropului Stroe S. Belloescu, care a donat primăriei clădirea, în anul 1909. Este anunțată și carte-bibliotecalansarea unei cărți a bârlădencei Silvia Budescu, care va prezenta în premieră volumul „Fugara”. Este o carte de amintiri, în care Stroe Belloescu apare ca personaj real. Volumul va fi lansat de către Geo Călugăru – membru al Uniunii Scriitorilor din România, alături de profesorul Gheorghe Clapa.

La eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor de cultură din oraș, ai Societății de Științe Istorice Filiala Bârlad, ai Academiei Bârlădene, oameni de cultură, cititori. Nu vor lipsi câțiva directori care au coordonat activitatea acesteia de-a lungul anilor. Alături de actuala șefă a Serviciului Biblioteci, vor mai fi prezente în sală Toni Iosipescu, cea care a condus instituția între anii 1990 și 2010, dar și Zâna Tămășanu, care a coordonat activitatea Bibliotecii între anii 1983 și 1990. După 1950, Casa Națională a fost condusă de mai mulți diriguitori, printre care Aneta Roșca, Gina Stoica, Nicolae Sârbu, Nicolae Macovei, Ștefan Secară, Eugenia Profir.

Popularizarea evenimentului de astăzi s-a făcut timp de două zile într-un mod inedit. Bârlădenii care au trecut prin fața Bibliotecii Municipale au fost serviți cu câte o ceașcă de ceai cald, oferindu-li-se apoi și câte un papirus cu o poezie scrisă de George Tutoveanu. Acest poet a fost președintele comitetului de inițiativă care a propus înființarea primei biblioteci publice din ținutul Tutovei, actuala Bibliotecă „Stroe S. Belloescu”. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button