Administratie

Buletinele de vot pentru alegerile parlamentare, depozitate în sala de ședințe a Consiliului Județean

Buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie au fost depozitate în sala de ședințe a Consiliului Județean Vaslui, în condițiile în care Prefectura nu a găsit o altă locație funcțională pentru a stoca cele peste 862.000 de buletine aduse de la tipografia Monitorul Oficial.

Sala de ședințe ”Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean Vaslui a fost transformată, pentru următoarele două săptămâni, în depozit pentru buletinele de vot pentru alegerile parlamentare. Locația a fost aleasă de către reprezentanții Prefecturii Vaslui, organizatorii scrutinului din 11 decembrie, întrucât pare a fi cea mai funcțională, chiar dacă se află la etajul I al Palatului Administrativ.

”Foarte mulți ani, spațiul de depozitare al buletinelor de vot a fost buncărul de la subsolul Palatului Administrativ. Locația nu mai este funcțională astfel încât s-a decis, așa cum a fost și la alte alegeri, ca buletinele de vot să fie depozitate în sala de ședințe a Consiliului Județean, unde vor fi păzite de către jandarmi până la distribuirea lor către unitățile administrativ teritoriale”, a declarat prefectul județului Vaslui, Isabel Bogdan.

Distribuirea celor 862.308 de buletine de vot pentru județul Vaslui va fi făcută începând cu 7 decembrie, operațiune ce va fi finalizată cu două zile înainte de data alegerilor. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button