AdministratieJustitie

Municipiul Vaslui, considerat printre cele mai nesigure orașe reședință de județ din țară

Municipiul Vaslui este considerat printre cele mai nesigure orașe reședință de județ din țară, arată un studiu realizat de portalul imobiliar Storia.ro asupra siguranței vieții în 42 de orașe din România, plus județul Ilfov. În schimb, Oradea, Brașov și Cluj-Napoca au cel mai ridicat grad de siguranță din România.

Municipiul reședință de la noi din județ este la coada clasamentului și în ceea ce privește siguranța locuitorilor. Cel puțin așa reiese dintr-un clasament întocmit de un portal de imobiliare, care plasează Vasluiul pe locul șapte la capitolul siguranța cetățenilor. Cercetarea privind siguranța care se bazează pe evaluările acordate de români orașelor în care locuiesc a fost realizat în colaborare cu agenția D&D Research și face parte dintr-un program amplu de cercetare, care se va desfășura pe tot parcursul anului 2017. Printre criteriile de evaluare se numără costul general al vieții, accesul la instituțiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curățenia și zgomotul din mediul urban, spațiile verzi, situația transportului public sau accesul la instituțiile educaționale.
Românii consideră că Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântul Gheorghe și Timișoara sunt orașele cu cel mai ridicat grad de siguranță din România, arată studiul realizat de portalul imobiliar Storia.ro asupra siguranței vieții în 42 de orașe din România, plus județul Ilfov. La polul opus, orașele desemnate în cadrul cercetării ca fiind cele mai puțin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călărași, Târgoviște, urmate de Vaslui, Piatra Neamț, Galați și Reșița.
La nivel de regiuni istorice, Transilvania a primit cel mai bun scor de siguranță, fiind urmată de Crișana, București și Ilfov.

La polul opus, Maramureș și Moldova au obținut cel mai mic punctaj, fiind evaluate ca fiind cele mai nesigure regiuni din țară.
“În general, s-a observat o legătură strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraș și siguranța resimțită de cetățeni. Astfel, orașele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 sunt considerate cele mai nesigure. Mai mult, orașele cu grad ridicat al siguranței au și un produs intern brut ridicat și o rată a șomajului scăzută, de sub 4%”, se mai arată în studiu. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button