Social

Cei 30 de angajați ai Agenției de Mediu Vaslui, solidari cu colegii din țară, însă fără a face grevă

Cei 30 de angajați ai Agenției de Mediu Vaslui au fost solidari, marți, cu colegii din țară, care au ieșit în fața sediilor din județe în semn de nemulțumire față salariile mici, care nu au mai crescut de opt ani de zile. Însă, salariații de la Vaslui nu au intrat în grevă pe motiv că fac parte din alt sindicat.

Salariații de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vaslui nu au intrat în grevă de avertisment, ieri, așa cum s-a întâmplat în alte județe din țară. Motivul invocat de angajați a fost acela că fac parte din alt sindicat decât cel care a declanșat acțiuni de protest la nivel național. În schimb, cei 30 de salariați au spus că sunt solidari cu ceilalți colegi greviști din țară.

Suntem alături de angajații Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și ai agențiilor din țară și solicităm decidenților politici adoptarea de măsuri urgente pentru eliminarea discriminărilor salariale față de alți funcționari publici, care au primit creșteri salariale substanțiale în ultimii ani. Solicităm luarea unor măsuri în regim de urgență pentru a nu intra în colaps sistemul pentru protecția mediului, prin susținerea în Guvern și Ministerul Mediului a majorării salariilor noastre, respectând astfel conținutul Deciziei CCR nr.794/2016”, ne-a declarat liderul sindicatului APM Vaslui, Gheorghe Andronache.

Angajații de la APM Vaslui nu exclud varianta ca și ei să intre în grevă, însă doar în urma unei decizii a conducerii naționale a sindicatului. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button