Social

Cum folosește o bârlădeancă, fost inspector ITM, cuptorul aragazului pentru a crea podoabe de o frumusețe incredibilă

Lucrul manual cu pastă polimerică este un hobby pe care o bârlădeancă îl practică aproape zilnic, de cinci ani încoace, cu aceeași plăcere. Roxana Elena Băbuță are 56 de ani, iar conjunctura a făcut ca până acum să fie șomeră de două ori. De profesie inginer textilist, aceasta a lucrat și la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui, dar și la o firmă privată din Bârlad, pe post de contabil, însă a avut neșansa de a fi disponibilizată. Nu a făcut o dramă din asta, ci a încercat să meargă mai departe și să-și caute o ocupație care să îi ofere un confort psihic și să îi umple timpul. Așa a ajuns să creeze bijuterii handmade din pastă polimerică.

Din 2012, coace în cuptorul din bucătărie, atunci când are comenzi, frumoasele podoabe din pastă polimerică. Create cu multă migală și fantezie, trandafirii, macii, ghioceii, liliacul și florile de câmp se transformă în inedite accesorii pentru femei speciale.

Folosesc cuptorul, uneori, mai mult pentru bijuteriile din pastă polimerică decât pentru gătit. Am descoperit această materie primă cu câțiva ani în urmă, m-a fascinat de la început și i-am rămas fidelă. Am învățat totul de pe internet, singură, de la cum se modelează materialul, până la cum se coace pentru a deveni rezistent. Am învățat tehnica de pe internet, dar crearea acestor bijuterii necesită și multă fantezie, mai ales că eu doresc să realizez modele proprii, unicate, ceea ce atrage și mai mult femeile care iubesc bijuteriile hand made”, a declarat Roxana Elena Băbuță.

Femeile din întreaga țară, seduse de frumusețea bijuteriilor Elenei Băbuță

La început a lucrat numai cu mâna, apoi și-a achiziționat online ustensile speciale. O ajută, însă uneori tot mâinile sunt cele care reușesc să dea forma exactă unor petale de flori. Deși pastă polimerică i-a afectat pielea, provocându-i o dermatită deranjantă, Elena nu renunță la pasiunea ei și nici nu folosește mănuși de protecție, pentru că nu ar putea da forma corectă gingașelor petale ale florilor care compun bijuteriile.

În cei cinci ani, de când transformă pastă polimerică în bijuterii precum inele, brățări, coliere, cercei, broșe, diademe, Elena a aflat singură cât de mult sunt apreciate creațiile sale. Nu are foarte multe cliente din Bârlad, dar nu-și face probleme. Este apreciată în țară, de către femeile care îi vizitează pagina de Facebook, unde sunt prezentate toate creațiile sale. Majoritatea clientelor care îi achiziționează produsele sunt din Piatra Neamț, Arad, Bacău, Pitești și București, cliente cu care ține legătura online.

Clientela mea face parte din categoria persoanelor cu ceva pregătire. Bijuteriile create de mine nu se poartă oricum și nici de către oricine. Trebuie să ai un anumit stil pentru a le putea purta, să le asortezi corect cu vestimentația, să știi să le porți, pentru că nu haina sau bijuteriile te poartă, ci tu le porți pe ele. Mă bucur nespus că munca mea este cunoscută și apreciată și departe de țară. O creatoare de modă din Pitești, care a organizat o paradă a modei în Spania, a folosit pentru accesorizare bijuterii create de mine. Păstrez cu drag filmulețul de la acea prezentare de modă în care colierele mele au pus în valoare ținutele”, a mai mărturisit Roxana Elena Băbuță.

Creatoarea de bijuterii handmade nu lucrează decât pe bază de comandă, podoabele fiind destul de migăloase. Oricând îi vine o idee de model nou, o pune în practică și apoi prezintă bijuteria pe internet pentru a vedea ce impact are. Cu siguranță, cei interesați o contactează.

Bijuteriile din pastă polimerică necesită timp pentru a fi realizate. Indiferent cât de simplu ar fi un model, realizarea lui necesită timp pentru că petalele florilor create de Elena sunt foarte migăloase. De exemplu, pentru realizarea unei perechi de cercei are nevoie de câteva ore, pentru o brățară, chiar și o zi, iar pentru coliere, mai multe zile. Bârlădeanca nu se plictisește deloc. Are atâta răbdare și plăcere, încât munca manuală nu o obosește deloc. Prețurile cu care își vinde produsele sunt mici, având în vedere munca depusă. Un colier poate fi achiziționat cu 100 de lei.

Când șomajul devine mijloc de evoluare

Prima oară când a intrat în șomaj, i-au trebuit câteva zile să se dezmeticească, să se organizeze și să-și găsească o modalitate de a rămâne activă în continuare, de a-și pune mintea la treabă și de a se simți utilă. Fiind o fire activă, nu a putut agrea ideea de a sta acasă doar la televizor și în bucătărie. Internetul este cel care a ajutat-o și a învățat-o cum să confecționeze bijuterii din pietre semiprețioase și bile. Le-a comandat online și s-a apucat de treabă.

Am făcut, o perioadă, obiecte de podoabă din mărgele. Brățările mele din pietre semiprețioase erau mereu apreciate de prietene și ajungeam acasă fără ele, pentru că le ofeream în dar. A urmat, apoi, o perioadă în care m-am ocupat de bijuterii handmade din bile. Am creat tot felul de coliere hippy, stil african. Și acestea au fost apreciate. Au fost și încă sunt la modă. Am creat bijuterii din împletituri cu croșeta, din pene. Important, repet, este ca aceste bijuterii să te reprezinte și să le porți pentru că te caracterizează, nu de dragul modei”, a mai adăugat Roxana Elena Băbuță.

De cinci ani, talentata creatoare a renunțat la celelalte materii prime, preferând pastă polimerică. Pentru 1 și 8 Martie a realizat zeci de mărțișoare din acest material, broșele sale făcând furori în rândul doamnelor și domnișoarelor care le-au primit. Nu s-a așteptat la un asemenea succes, pe care dacă l-ar fi anticipat, ar fi creat mai multe. Clienții sunt imprevizibili. Sunt perioade în care există multe comenzi, iar altele în care sunt foarte puține sau deloc, dar nu asta o preocupă pe Elena. Ei îi place să transforme pastă polimerică în obiecte de artă decorativă. Deși are un talent înnăscut în acest domeniu, nu s-a gândit niciodată că va ajunge să facă bijuterii handmade, dar s-a convins că viața este imprevizibilă și nu trebuie să spui niciodată „niciodată”. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button