JustitieSocial

Elevii din județ au fost avertizați de polițiști despre pericolele care îi pândesc în mediul on-line

În cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității polițiștii vasluieni au organizat întâlniri cu elevii unităților de învățământ din județ pe tema „Siguranței în mediul on-line”.

Lumea virtuală, asemenea celei reale, prezintă o serie de riscuri. Atunci când vorbim de utilizarea Internetului de către copii și tineri o parte dintre acestea se referă la: hărțuire și amenințare, furt de date personale, expunere la materiale ilegale sau cu conținut „dăunător”, pornografie sau ademenire a minorilor către diverse comportamente riscante.

Încrederea se poate dezvolta rapid în mediul online, sub masca anonimatului pe care Internetul îl oferă. Agresorii on-line caută copiii prin intermediul internetului și dezvoltă cu aceștia relații on-line – apropierea de victimă prin atenție sporită, bunătate, schimburi de muzică, cunoașterea hobby-urilor copilului, empatizarea cu eventuale probleme ale acestuia. Se poate ajunge până la prezentarea unor clipuri sau imagini pornografice copilului, în speranța de a-l face mai ușor să accepte astfel de „acte”. Unii agresori întreprind demersuri de a se întâlni cu copii racolați prin acest mod. Ademenirea online poate apărea prin intermediul oricărui mijloc de comunicare online, nu doar prin rețele sociale – camere de chat, programe de instant messaging etc.

Orice situație de abuz asupra minorilor, petrecută în mediul online, trebuie sesizată Poliției, fie în mod direct, la cea mai apropiată unitate, fie prin intermediul Internetului, pe site-ul www.efrauda.ro.

Recomandări pentru părinți

Polițiștii le recomandă părinților să supravegheze activitatea copilului pe Internet și să folosească Internetul împreună cu copiii, să caute cu ei informații care să-i intereseze. Așezați computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteți ușor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi. Folosiți anumite mecanisme de control parental și instalați instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere. Arătați copilului cum să folosească setările de siguranță. Învățați copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet. Explicațiile copiilor că nu este bine să nu stabilească, fără acceptul dvs., întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutați despre riscurile la care se pot expune. Încurajați-vă copii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă. Învățați-vă copilul ce înseamnă autoprotecția pe Internet. Dacă un site încurajează copiii să transmită numele pentru a personaliza conținutul acelui program, ajutați-l să-și găsească un nume fictiv. Încurajați-vă copilul să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarități, amenințări sau injurii. În cazul în care sesizați schimbări negative în comportamentul copiilor, discutați cu aceștia și încercați să aflați cauzele care au generat aceste modificări. Discutați cu cadrele didactice și apelați la specialiști care vă pot oferi sprijin în gestionarea situației. Pentru faptele abuzive din online, răspunderea e în offline, adică în mediul real.

Internetul poate crea dependență! Nu lăsați copiii să petreacă ore în șir în fața ecranului, stabiliți de comun acord un program de utilizare a calculatorului și oferiți-le alternative de petrecere a timpului liber. Nu folosiți dispozitivele electronice ca alternativă la lipsa de disponibilitate de a petrece timp cu copiii dumneavoastră! Internetul nu poate înlocui afecțiunea, conversația și educația pe care le pot oferi numai parinții în timpul petrecut impreună cu copiii. Daca acest timp este pierdut, riscurile utilizării greșite a Internetului devin din ce în ce mai mari. (G.P)

Related Articles

Back to top button