AdministratieSanatate

Directorii de la spital, mutați în parcare, în containere

de Mihaela NICULESCU

Primăria Bârlad împreună cu spitalul Elena Beldiman, trebuie să acționeze contracronometru pentru a realiza până în toamnă o investiție importantă, prevăzută în planul de conformare întocmit la începutul acestui an de Direcția de Sănătate Publică (DSP). Până pe 30 iulie, spitalul va trebui să găsească spații în care să fie amenajate saloane pentru pacienții care vor beneficia de internare de zi, iar până pe 30 septembrie toate aceste spații vor trebui igienizate, zugrăvite, dotate cu mobilier și aparatura necesară.

Din cauza lipsei spațiului în spital, Primăria a hotărât ca aceste saloane să fie amenajate în locul birourilor sectorului administrativ, printre care Serviciul de statistică dar și birourile directorilor spitalului. Cei 39 de angajați din acest sector vor fi mutați în containere speciale ce vor fi amplasate pe spațiul unde acum se află parcarea de dincolo de gardul care desparte curtea spitalului de ambulatoriu de specialitate.

La această oră, se află în plină derulare, pe SEAP, licitația electronică pentru achiziționarea a 27 de containere cu exterior din PVC, cu interioare finisate și care beneficiază de toate utilitățile. Suma pe care Primăria o va plăti pentru achiziționarea acestor containere în care vor încăpea 14 birouri este de aproximativ 80.000 de euro. Câștigătorul licitației va trebui ca într-o lună de zile să onoreze comanda, dar nu mai târziu de 30 septembrie, maxim 6 octombrie.”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media

În repetate rânduri, reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui au declarat ca la spitalul bârlădean nu se realizează indicatorii legați de spitalizarea de zi. Conducerea spitalului, însă, a afirmat că există într-adevăr două, trei luni pe an – aprilie, mai și iunie, în care adresabilitatea populației care necesită internare de zi este mai scăzută, dar în cele mai multe luni, numărul celor care beneficiază de acest timp de internare, este cel stabilit de lege (1,2 % din numărul pacienților care beneficiază de internare continuă), uneori chiar și mai mare. Prin realizarea numărului de internări de zi impus, se respectă atât legea (Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1096/2016 ) dar, în același timp, se încasează și anumite sume la bugetul spitalului prin contractarea cu CJAS.

Related Articles

Back to top button