Justitie

ULTIMA ORĂ: Băiat de 12 ani, luat pe capota mașinii unui șofer neatent, pe trecerea de pietoni din zona Confecții Bârlad

Accident rutier, produs în urmă cu aproximativ o jumătate de oră pe trecerea de pietoni, din apropierea SC Confecții Bârlad. Un copil de 12 ani a fost lovit în plin de un autoturism marca Land Rover, cu numărul de înmatriculare VS-32-MYR, în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Copilul fusese să își cumpere o apă minerală și se întorcea acasă. Șoferul neatent l-a luat efectiv pe capota mașinii târându-l astfel câteva zeci de metri.
Imediat după impact, au fost anunțați părinții copilului, care s-au deplasat cu sufletul la gură la locul accidentului, ei locuind în acea zonă. Băiețelul a fost preluat de urgență de o ambulanță. Tatăl acestuia a plecat după ambulanță, iar mama cu fratele său mai mare au rămas să supravegheze măsurătorile accidentului.
Copilul este conștient și stabil hemodinamic. Tot mai multe accidente se petrec în această zona din cauza lipsei semaforizării intersecției. (Crina BUTA)

Related Articles

Back to top button