Trei preoți din județ, reținuți de DNA pentru șantaj după ce ar fi pretins bani sau funcții pentru promovarea lor
Trei preoți din județ au fost reținuți, astăzi, pentru șantaj, după ce, în ultima jumătate de lună, ar fi pretins bani sau funcții pentru promovarea lor, în schimbul unor materiale compromițătoare. Printre fețele bisericești reținute se află un arhimandrit de la Episcopia Huși și preotul din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus reținerea pentru 24 de ore a trei preoți din județul Vaslui, sub acuzația de șantaj, pe motiv că au pretins funcții sau ar fi cerut sume importante de bani pentru a nu devoala unele materiale compromițătoare cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit anchetatorilor, preotul arhimandrit Cristian Jitaru, din cadrul Episcopiei Hușilor, ar fi amenințat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial cât și unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar.
”În aceeași manieră au procedat și ceilalți doi inculpați, preotul de caritate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Gheorghe Damian, și preotul paroh al Parohiei Văleni, Răzvan Bumbu, care, în intervalul 12 – 14 iunie 2017, au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă „avansare”, se arată în comunicatul DNA.
Cei trei preoți reținuți vor fi prezentați, vineri, la Tribunalul Vaslui cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. (Ionuț PREDA)