Trenul Unirii va sosi și astăzi pentru bârlădenii care nu au uitat să fie patrioți și vor veni pentru a marca ziua de 24 Ianuarie, o zi cu profunde semnificații istorice pentru poporul român.
Trenul cu locomotivă tricoloră care circulă de la București la Iași și care face legătura între două provincii a căror unire s-a petrecut în 1859, va ajunge la Bârlad la ora 11 și 11 minute, dacă nu va avea întârziere. Va staționa câteva minute, timp în care călătorii vor putea să se bucure, intrând în Hora Unirii, pe peronul stației CFR.
Printre cei care se pregătesc, cu steaguri și costume populare, să întâmpine Trenul Unirii vor fi și membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad.
De la ora 12, Primăria organizează un ceremonial militar și religios, împreună cu Garnizoana Bârlad și cu Protopopiatul. Manifestarea de sărbătorire a Unirii Principatelor va avea loc la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din fața Cercului Militar. Vor fi depuse coroane de flori la bustul domnitorului bârlădean, artizanul Unirii, vor fi rostite alocuțiuni, după care participanții se vor prinde în Hora Unirii. (Mihaela NICULESCU)