Administratie

Vasile Pavăl le cere consilierilor locali să se implice în finalizarea bugetului pe 2020

de Dănuț CIOBANU 

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a cerut consilierilor locali să fie foarte activi, pe perioada în care proiectul de buget pe anul 2020 se află în dezbatere publică. Pavăl i-a îndemnat pe  consilieri să verifice dacă problemele ridicate de cetățeni sunt prevăzute în proiectul de buget și, de asemenea, să vină cu propuneri de completare.

Pentru anul 2020, proiectul de buget al municipiului Vaslui are venituri estimate la suma de 162 milioane de lei. Spre comparație, în anul 2019 bugetul Vasluiului a fost în valoare de 120 milioane de lei.

”Am prognozat că fie pe 13 februarie sau pe 20 februarie să venim cu proiectul de buget în fața dumneavoastră. Avem obligația să ne încadrăm în perioada de 45 de zile, de la adoptarea bugetului consolidat al statului. Pentru întocmirea bugetului, noi am preluat toate propunerile de la oameni, din strategia de dezvoltare, din ceea ce trebuie făcut. Sunt convins că mai pot fi scăpări, pe care le putem completa. De aceea, vă  cer să veniți cu propuneri pe care le vom discuta în comisiile de specialitate sau în plenul  Consiliului Local Vaslui. Să realizăm un buget lucrativ și să facem o treabă bună pentru comunitate. Avem resursele necesare să atingem acest obiectiv”, a spus Vasile Pavăl consilierilor locali.

Majorarea cu 40 de milioane de lei a veniturilor la bugetul local pe anul 2020 provine din creșterea unor sume pe care Ministerul de Finanțe le repartizează la nivel local. Astfel, sumele din impozitul pe profit care se repartizează la nivel local au crescut de la 60% la un procent de 63%. De asemenea, a fost o majorare și a sumelor care se acordă pentru echilibrarea bugetelor locale din taxa pe valoare adăugată, o alocare mai mare decât în anul trecut.

La acest sume se adaugă și proiectele europene care contribuie la creșterea capitolului de venituri prin valoarea cofinanțărilor. Orice proiect european are trei surse de finanțare: fondurile europene nerambursabile, cofinanțarea autorităților locale și cofinanțarea de la Guvernul României sau de la Ministerul Dezvoltării.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button