Administratie

Dumitru Ciomaga, noul subprefect al județului Vaslui, a depus jurământul

Ieri, în sala de ședințe a Instituției Prefectului, a fost instalat în funcție Dumitru Ciomaga, cel de-al doilea subprefect al județului Vaslui. Noul subprefect a depus jurământul de credință în sistem videoconferință, în prezența lui Marcel Ion Vela, ministrul Afacerilor Interne.

”Vă felicit pentru noua funcție și vă urez bine ați venit în echipa de conducere a Instituției Prefectului, vă asigur de colaborarea mea și a membrilor din Colegiul Prefectural. Veți fi înlocuitorul meu de drept, iar în calitate de subprefect, membru în Colegiul Prefectural. Principalele atribuții pe care le veți avea vor fi gestionarea situațiilor de urgență și colaborarea cu serviciile deconcentrate”, a precizat Mircea Gologan, prefectul județului Vaslui.

La rândul lui, noul subprefect a transmis un mesaj șefilor serviciilor deconcentrate, angajaților din cadrul Prefecturii Vaslui.

”Îl asigur atât pe prefectul județului Vaslui, cât și directorii serviciilor deconcentrate și pe colegii mei de toată colaborarea și implicarea mea”, a spus Dumitru Ciomaga.

Reamintim că vineri, 20 decembrie 2019, la sediul Instituției Prefectului, Narcis Emil Poiană a fost instalat în funcția de subprefect al județului Vaslui.

”Mă simt onorat de încrederea acordată de Ludovic Orban, Prim Ministrul României. În cadrul acestei ceremonii am depus jurământul, și voi face tot ce îmi stă în putere să reprezint atribuțiile de subprefect. Mă bizui pe angajații Prefecturii Vaslui, pe membrii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și șefii serviciilor deconcentrate, pentru implementarea la nivel local a programului de guvernare. Între noi va fi o colaborare bazată pe respect”, spunea la vremea respectivă Narcis Emil Poiană.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button