AdministratiePolitic

Consilierul local Adrian Todireasa explică de ce a părăsit ședința din 27 februarie a Consiliului Local Bârlad

„Faptul că am părăsit ultima ședință de Consiliu Local trebuie considerat o formă de protest la blocajele repetate ale domnului primar si ale supușilor săi față de toate inițiativele mele legate de problemele  școlilor din Bârlad, de mai bine de trei ani de când sunt consilier PNL.

În această perioadă, toate ideile cu care am venit au fost respinse permanent, lovindu-se, în mod inexplicabil pentru mine, ca de un zid, deși ele încercau să rezolve multe dintre problemele pe care cetățenii urbei, profesori și colegi din învățământ, mi le-au adus la cunoștință.

Fac precizarea că am propus un amendament la buget pentru finanțarea transportului elevilor participanți la olimpiade, concursuri locale, județene și naționale, și alte competiții pentru toate disciplinele școlare, inclusiv competiții de meserii. Că este vorba de ansambluri corale, folclorice sau de dansuri, formații de muzică ușoară și populară, echipe sportive și multe alte discipline, aceste deplasări ale elevilor care vor să performeze au fost și sunt plătite în mare parte de părinți.

De foarte multe ori, părinții și copiii mi-au spus că sunt bucuroși pentru rezultate, dar că pentru toată munca depusă recunoașterea este diploma obținută, o hârtie. Părinții suportă și cheltuielile de transport, și pe cele pentru masă și cazare atunci când este cazul, și ar vrea ca eforturile lor să fie susținute și de administrația orașului pentru care copiii lor aduc merite. Vă dați seama cât de dificil este ca o unitate școlară să acopere cheltuielile cu deplasarea unui cor sau a altor formații de gen?

Eu cer ca aceste cheltuieli să fie susținute pe cât posibil și de CL. Fac precizarea că o mare parte din deplasări care sunt în calendarul MEN sunt decontate de ISJ, deci CL ar trebui să suporte cheltuielile numai pentru anumite faze ale concursurilor (locale și județene) și alte competiții și concursuri naționale care nu se află în lista MEN. Au mai fost și alte inițiative discutate cu domnul primar, care au rămas la faza de discuție, cu toate că se putea găsi sursa de finanțare, între care cele legate de achiziționarea unui microbuz și înființarea unui CSM pentru copii și juniori.

În cadrul ședinței, domnul primar spune că nu am făcut fundamentarea inițiativei, dar îi reamintesc că pentru CSM i-am adus un dosar de 700 file și tot nu s-a rezolvat nimic. Iar atributul de a face documentația la orice inițiativă a primarului sau a consilierului este a aparatului propriu din subordinea primăriei, nu a mea, în calitate de consilier. Eu vin cu inițiativa, calculele de fundamentare le fac experții.

Vreau să îmi cer scuze în fața cetățenilor pentru  situația de joi, 27 februarie, dar când de trei ani de zile sunt acuzat că nu mă conformez, adică nu ridic mâna să votez inițiativele șefului, ci mă documentez și am puncte de vedere, răbdarea mea e pusă la mare încercare.

Acest blocaj de comunicare între mine și dl. Boroș datează de mult, din interiorul partidului , unde m-am opus modului defectuos și abuziv de a gestiona organizația. Mă refer la faptul că, dacă în partid nu spui ca Boroș, nu ești  agreat și susținut dacă îți expui o altă părere, ci ești catalogat direct ca adversar. În acest sens, în februarie 2019, am prezentat o scrisoare deschisă BP a PNL Bârlad, în care am prezentat modul incorect și abuziv în care au fost excluși mulți membri care au muncit în mod real în campania din 2016 și au adus rezultate la nivelul întregului județ.  Asta se întâmplă de ani buni, unii cu munca reală în teren, alții cu furatul rezultatelor, stând la birou.

Cred că sunt un om incomod și că activitatea mea de consilier local este incomodă, dar am căutat întotdeauna să aduc la cunoștința CL și a primarului exact sugestiile și propunerile cetățenilor. Dar e o regulă, adevărul deranjează.

Rămân surprins că sunt întrebat dacă mai sunt membru PNL de unii colegi din partid, cum e domnul primar sau unii consilieri, care au fost în istoricul lor la cel puțin 3-4 partide până acum, și au ajuns în curtea PNL în 2016. Mă mir că nu le este rușine!”, a transmis într-un comunicat de presă prof. Adrian Todireasa, consilier local.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button