Crescătorii de animale din județul Vaslui solicită autorităților eliminarea samsarilor din piață
de Dănuț CIOBANU
Crescătorii de animale din județul Vaslui au obținut în acest an rezultate destul de bune. La bovine, fermierii sunt mulțumiți de prețul de comercializare al laptelui. De asemenea, în cazul ovinelor, prețul la miei este cel mai bun din ultimii ani. Cererea imperativă a zootehniștilor către autoritățile guvernamentale este adoptarea de legi, care să elimine intermediarii din circuitul comercial.
Pandemia de coronavirus nu a blocat activitatea femierilor din județul Vaslui. În ciuda restricțiilor de circulație, producătorii agricoli s-au adaptat situației și depun toate eforturile pentru ca animalele din fermele zootehnice să fie îngrijite.
”Datorită personalului pe care îl avem, noi de ducem la bun sfârșit activitatea. În ferma noastră avem 1.372 ovine și 430 de vaci. În orice fermă se vorbește de eficiență economică, iar această eficiență stă în mâinile fermierului. Pentru moment, situația din domeniu este în echilibru. Noi livrăm la un termen de două zile o cantitate totală de 7.600 litri de lapte, pentru care primim un preț foarte bun de 2 lei/litru”, a spus Neculiță Mărgărint, fermier din zona Berezeni.
Pe lîngă activitatea din sectorul de bovine, și la ovine rezultatele fermierilor din acest anu sunt mulțumitoare. Mieii au cel mai bun preț din ultimii ani, și ajunge la 15 lei/kilogramul plus TVA.
”Este o cerere mare pentru miei. Fermierii care au rămas cu miei îi vor vinde mai ușor, iar cei care au vândut deja au făcut-o la un preț bun. Ceea ce ne dorim noi este ca autoritățile să elimine intermediarii care încasează între 30-40% din prețul de vânzare, fără ca să muncească. Samsarii trebuie scoși din circuitul economic. Ne trebuie legi care să îngrădească aceste practici. De asemenea, avem nevoie de un echilibru la prețurile produselor alimentare (carne de miel, carne de oaie, lapte)”, a mai spus Neculiță Mărgărint.
Potrivit datelor Oficiului Județean pentru Zootehnie (OJZ) Vaslui, categoria taurină este pe un trend descendent al efectivelor de animale: în 2016 – aproximativ 36.000 de capete, în 2017 – aproximativ 33.000 de capete, iar în 2018 – aproximativ 30.000 de capete. La specia ovină, efectivele de animale sunt următoarele: în 2016 – 240.000 de capete, în 2017 – 287.000 de capete, iar în 2018 – 194.000 de capete. Practic, în ultimii patru ani, crescătorii de animale au mai puțin cu 6.000 de bovine, în vreme ce la ovine scăderea efectivelor este și mai mare, de la 240.000, în 2016, la 194.000 la începutul anului 2018.