Acuzații de pornografie infantilă, lansate de mai mulți părinți din Bârlad, care au sesizat și poliția
Mai mulți localnici din Bârlad reclamă faptul că pe unele rețele de socializare s-ar publica fotografii pornografice cu minori din județul Vaslui, ei făcând apel la părinți, inclusiv la cei a căror copii sau adolsecenți fac astfel de postări, să-și supravegheze odraslele în această perioadă în care, din cauza pandemiei de coronavirus, stau acasă în fața computerului. Una dintre mămici a sesizat Poliția, a căror reprezentanți i-au precizat că s-au întocmit două dosare penale, ancheta fiind derulată ”in rem” de procurorii de criminalitate organizată.
Statul acasă a elevilor odată cu închiderea școlilor încă de acum o lună din cauza coronavirus se pare că naște monștri în rândul unora dintre aceștia. Cel puțin așa reiese din reclamațiile unor bârlădeni care ne-au transmis pe adresa redacției dramele pe care le trăiesc unii minori din județul nostru: ”În plină pandemie de covid-19, ce poate face românul altceva decât să promoveze săvârșirea unei infracțiuni de pornografie infantilă? Iar pentru a adânci individualizarea, revin cu întrebarea, ce poate face vasluianul altceva decât să și „promoveze” propriul județ denigrând, înjosind, defăimând minorii vulnerabili? Legislația lasă de dorit și nu la nivel textual, ci la practică! Teoria ca teoria, dar practica ne omoară! susțin cu tărie implementarea unui program de cultură juridică de bază pentru a i mai limita pe astfel de oameni în săvârșirea unor fapte prevazute de legea penală, dar și pentru a încuraja subiectele pasive ale acestora în a nu accepta să fie victimele lor”.
O altă cititoare a ziarului Est News face apel la părinți să-și supravegheze copiii în această perioadă pentru a nu se mai ajunge în astfel de situații în care imaginile compromițătoarea ale unor minori apar în spațiul public pe site-urile de socializare: ”Apelez la toți părinții și prietenii mei să întrebe copii/ elevi/cunoștințe/verișori cu ce se ocupă în timpul liber și să dea o lecție de moralitate în ceea ce privește cyber bullying-ul și pornografia infantilă. Sunt copii de 14-15 ani care amenință, denigrează și susțin astfel de postări pornografice. Sunt și fete și băieți implicați în toată povestea și sunt conturi peste conturi care se intitulează ”panarame barlad”,”curve barlad” etc. Suntem in 2020, vorbiți cu copiii dumneavoastră să ă asigurați că nu distrug vieți, sunt fete minore care rămân cu traume și se ajunge la suicid! Dacă nu ai nimic bun de spus sau ceva care sa ajute… block! M-am săturat sa stau la discuții cu maimuțoi! Eu și multe alte fete foarte doritoare să ajute am reușit să închidem vreo 2-3 conturi, s-a făcut și sesizare la politie și s-a trimis și un mail la Est News. Însă totul începe de acasă! Cerem tuturor sa poarte o discuție cu adolescenții din casă, dar și cu cei de peste 20 de ani care cred într-o justiție strâmbă”.
Părinții care ne-au sesizat susțin că au făcut plângere și la Poliția Bârlad, făcând apel la populație să sesizeze dacă au cunoștință de astfel de site-uri cu conținut de pornografie infantilă a căror victime sunt copii din județul nostru: ”A fost sesizat IPJ Vaslui și rog raportarea acestor conturi mizerabile, ilegale și dizgrațioase! Nu putem lăsa o pandemie să înlăture tragerea la răspundere penală a unor astfel de persoane greu de descris în cuvinte!”
Potrivit cititoarei noastre, Direcția de Investigare a Infracțiunulor de Criminalitate Organizată și Terorism ar fi întocmit două dosare penale ”in rem” în care se desfășoară cercetări pentru identificarea celor care se ocupă cu postarea de fotografii compromițătoare cu minori. (Ionuț PREDA)