SportSports

Ianis Hagi, interviu impresionant în Daily Mail: „M-am născut cu presiune! Orice am făcut, am fost mereu comparat cu tatăl meu”. Ce spune despre viitorul său la Rangers

Ianis Hagi, subiectul numărul 1 în presa sportivă din Scoția după apariția informațiilor potrivit cărora este dorit și de Lazio, a oferit un interviu pe cât de sincer, pe atât de direct, în cotidianul britanic Daily Mail.

Mijlocașul român a comentat situația sa de la Rangers, dar și despre presiunea în care trăiește, fiind fiul marelui Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria fotbalului.

„Pot spune că, din prima zi, m-am născut cu presiune. Oriunde am mers, orice am făcut în viața mea, am fost întotdeauna comparat cu tatăl meu. Și presiunea a fost acolo. Fie că voiam sau nu doream, trebuia să mă obișnuiesc. Dar avantajul meu este că am învățat cu adevărat cum să fac față acestei presiuni, cum să creez un avantaj prin această presiune.

Nu pot fi mândru decât să port acest nume de familie. Presiunea care vine cu ea îmi oferă adrenalina și ambiția de care am nevoie pentru a merge înainte în fiecare zi. Unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus întotdeauna tatăl meu este că ambiția face diferența. Nu contează cât talent ai, trebuie să ai acea ambiție de a fi întotdeauna cel mai bun. Și să treci de cel de lângă tine, chiar dacă este prietenul tău, chiar dacă este fratele tău. Când te afli într-o competiție, trebuie să-l depășești. Cred că am primit această ambiție de la tatăl meu și îmi va rămâne mereu în minte”, a declarat Ianis Hagi.

„Viitorul meu este în mâini bune”

Întrebat despre viitorul său la Rangers, fiind dorit permanent de către Steven Gerrard la echipa din Glasgow, Ianis nu a dorit să ofere un răspuns cert, însă a dezvăluit că are încredere în impresarii săi și se simte foarte bine în tricoul „protestanților”.

„Nu pot să vă spun totul. Am agenții mei, AC Talent, care muncesc foarte mult pentru mine, am credință și încredere în ei. Deci, viitorul meu este pe mâini bune datorită agenților mei. Singura dorință pe care o am este ca Dumnezeu să mă mențină sănătos. Oriunde aș juca, indiferent de echipă sau de orice competiție, este scopul meu să fiu cel mai bun”, a mai spus mijlocașul.

The post Ianis Hagi, interviu impresionant în Daily Mail: „M-am născut cu presiune! Orice am făcut, am fost mereu comparat cu tatăl meu”. Ce spune despre viitorul său la Rangers appeared first on Prosport.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button