Cum s-ar putea relua cursurile. Rafila: „Gradual. Întâi universitățile, apoi elevii de liceu”
Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, a declarat vineri seara, la Digi 24, că reluarea cursurilor ar trebui să se facă gradual și e indicat să înceapă cu universitățile și liceele, el spunând că într-o clasă nu ar trebui să fie mai mult de 15 elevi, precizează Hotnews.
”Opinia
exprimată de mine și de alți colegi este ca acest lucru (reluarea cursurilor –
n.red.) să se petreacă gradual: întâi cu universitățile și cu elevii de la
liceu, pentru că ei pot respecta mai ușor aceste măsuri de prevenire. Este mai
simplu să lucrezi cu adulți sau adolescenți din clasele IX-XII. Programul
unităților de învățământ trebuie regândit, astfel încât jumătate din efectivul
claselor sau grupelor să fie prezent în același timp. Vorbim fie de un program
alternativ, fie de prelungirea programului actual”, a spus Alexandru Rafila, la
Digi24.
Alexandru
Rafila mai spune că pentru copiii foarte mici purtarea măștii va fi dificilă.
„Sunt mici,
nu înțeleg, nu putem să ne gândim că purtarea măștii este ușor de realizat.
Trebuie să vedem exemple în alte țări. Putem să vedem dacă aceste măsuri pot
reprezenta o soluție. Nu pot recomanda o decizie, decât după ce vedem alte
exemple și stăm de vorbă într-un colectiv de lucru. (…) Elementul esențial o
să fie numărul de elevi din clasă. E bine să nu depășim numărul de 15 elevi
într-o clasă, trebuie decalate pauzele”, a mai spus Rafila.
Conform sursei
citate, temperatura preșcolarilor și a elevilor ar putea fi verificată la
intrarea în unitatea de învățământ.