Copil de 10 ani lăsat la volanul mașinii chiar de către tatăl său. Totul s-a întâmplat în Țăndărei
Un minor de 10 ani a fost surprins conducând o maşină pe străzile din oraşul Ţăndărei, iar poliţiştii au descoperit că maşina îi fusese încredinţată chiar de tatăl acestuia, care stătea în dreapta.
La data de 26 aprilie, în jurul orei 15:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ţăndărei au observat în trafic un autovehicul, la volanul căruia se afla un minor, scrie Agerpres.
Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un minor în vârstă de 10 ani, din oraşul Ţăndărei, iar pe scaunul din dreapta a fost identificat tatăl acestuia, un bărbat 29 de ani, care i-a încredinţat autovehiculul fiului său, pentru a-l conduce.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
De asemenea, tatăl minorului a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020.