AdministratieLocal

COVID-19 a luat a patra viață la Căminul de Bătrâni Tutova. Victima, o femeie de 56 de ani

O femeie de 56 de ani a pierdut lupta cu noul coronavirus și a crescut la patru numărul de persoane care au murit în Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova, acolo unde este activ un focar de COVID-19. La nivel de județ, numărul deceselor provocate de virusul SARS-CoV-19 a ajuns la opt.

Numărul victimelor provocate de noul coronavirus în focarul de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Tutova crește de la o zi la alta. În doar o săptămână, patru beneficiari și-au pierdut viața în urma infectării cu virusul SARS-CoV-19. Ultima persoană care a pierdut lupta cu COVID-19 este o femeie de 56 de ani, având vârsta cea mai scăzută din rândul victimelor căminului situat în sudul județului Vaslui. Raportarea decesului de către Grupul de Comunicare Strategică s-a făcut la două zile de la moartea femeii. De altfel, și confirmarea virusului SARS-CoV-19 s-a făcut după zece zile de la recoltarea probelor și la o zi după deces. Femeia de 56 de ani figura cu mai multe afecțiuni în evidențele medicilor, respectiv diabet zaharat de tip II, hipertensiune arterială, stadiul 3, și cardiopatie hipertensivă.

Femeia de 56 de ani este a opta vicitmă răpusă de noul coronavirus în județul Vaslui. Primul mort de COVID-19 a fost un bărbat de 71 de ani, din municipiul Vaslui, care anterior fusese într-o vacanță în Antalia. Cea de-a doua victimă a fost o femeie de 40 de ani, din comuna Gârceni, cu probleme medicale ale aparatului respirator, în timp ce al treilea deces a fost înregistrat la Căminul pentru Persoane Vârstnice Bârlad, fiind vorba de un bătrân de 82 de ani. A patra victimă a COVID-19 a fost o tânără de 20 de ani, din Murgeni, iar a cincia provine din Grivița, un bătrân de 81 de ani, care a murit într-un spital din Galați. A șasea persoană moartă de COVID-19 este o infirmieră de 55 de ani, de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. O bătrână de 97 de ani, de la Căminul pentru Persoane Vârtnice Tutova a fost șaptea victimă a noului coronavirus. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button