AdministratieLocal

Primăria Vaslui a redeschis ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale

de Dănuț CIOBANU 

Începând din această săptămână, s-au redeschis casieriile Serviciului Financiar din cadrul Primăriei Vaslui, pentru plata taxelor și impozitelor locale și a taxei de salubritate. Pentru anul 2020, se previzionează ca din impozitele locale să se colecteze la bugetul local 36 milioane de lei. Primăria Vaslui are înregistrate 50.000 de roluri pentru persoanele fizice și 2.850 roluri pentru persoanele juridice. 

Geanina Tofan, purtător de cuvânt al Primăriei Vaslui, a precizat că programul casieriilor din cursul săptămânii este între orele 8.00-16.30, iar vinerea programul este între 8.00-14.00.

”Primul termen pentru plata taxelor și impozitelor locale a fost prelungit până la data de 30 iunie 2020. Persoanele fizice și juridice care achită integral obligațiile financiare beneficiază de bonificația de 10% până la sfârșitul lunii iunie. Nu este necesar ca oamenii să se înghesuie la ghișee, pentru a putea menține distanțarea socială. Nu este nevoie de prezența fizică a contribuabilului pentru plata impozitelor, deoarece sunt alternative electronice de plată pe care noi le-am promovat în ultima perioadă. În perioada următoare, Primăria Vaslui va amenaja două spații ce vor avea destinația de casierii pentru plata taxelor și impozitelor locale. Taxa de salubritate poate fi achitată și la sediul SC Goscom sau la Centrul de Afaceri Vaslui”, a spus Geanina Tofan.

Pentru anul 2020, se previzionează ca din taxele și impozitele locale să se colecteze la bugetul local suma de 36 milioane de lei, ceea ce reprezintă un procent de 22% din totalul veniturilor previzionate. Bugetul municipiului Vaslui pentru anul 2020 prevede la capitolul venituri suma de 163.136.000 lei, iar la cheltuieli este estimată aceeași sumă. Impozitele locale pentru acest an au fost indexate cu un procent de 4,6% ce reprezintă rata inflație.

Taxele și impozitele locale constau în impozite pe clădiri, terenuri, transport, amenzi, chirii și concesiuni, taxe de firmă și publicitate, alte impozite și taxe locale. Persoanele fizice și juridice care vor achita integral impozitele locale în primul termen de plată, beneficiază de o bonificație financiară de 10%.

Contribuabilii pot achita obligațiile fiscale și prin plata cu autentificare pe ghișeul.ro. Contribuabilul își poate cunoaște electronic suma de plată, iar dacă dispune de un card bancar valabil poate face plata din fața unui calculator. De asemenea, la Serviciul Financiar se poate achita cu card bancar prin intermediul P.O.S.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button