AgriculturaLocal

Ajutor de minimis și în 2020 pentru crescătorii de porci. Anul trecut, programul a eșuat în județul Vaslui

La data de 11 mai 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern, privind aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița”, pentru perioada 2020-2022. Programul se adresează întreprinderilor unice care cresc porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv: producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

”Valoarea sprijinului financiar acordat va fi de 1.200 lei/scroafă/an în condiţia în care comercializarea se va efectua pentru minim 4 purcei/ cap de scroafă/an la o greutate de minim 8 kilograme/cap animal”, a spus Gigel Crudu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Vaslui.

Astfel, producătorii agricoli care doresc accesarea acestui program au obligaţia de a depune anual, câte o cerere de înscriere (tip) la DAJ Vaslui. Ulterior finalizării etapei de înscriere, respectiv după livrarea purceilor de la scroafele eligibile menţionate în cererea de înscriere, solicitanţii vor avea sarcina de a depune câte o cerere de plată (tip), dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la încheierea lunii în care s-a realizat ultima livrare a purceilor.

Cererile de plată și documentele justificative prevăzute anterior se depun până cel târziu la data de 10 decembrie a anului pentru care se depune cererea. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă pentru fiecare scroafă. Pentru anul în curs, cererea tip și documentele de înscriere vor putea fi transmise la DAJ Vaslui în format electronic – prin e-mail office@dadrvaslui.ro sau prin poștă /curier în strada Eternităţii, nr. 1,Vaslui. Anul trecut, programul pentru susținerea crescătorilor de porci nu a avut succes în județul Vaslui, din cauză că procesatorii nu s-au înscris în program.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button