Primăriile din județul Vaslui încep să rămână fără resurse financiare pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap. Un astfel de caz este în comuna Vinderei, unde fondurile acoperă plata drepturilor sociale doar pentru prima jumătate a acestui an. Ionuț Ghiur, primarul comunei Vinderei, a precizat că autoritățile locale nu mai au deja resurse pentru a face plățile legate de asistența socială.
”Nu mai avem bani pentru plata indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap. În luna asta nu am avut bani, nu avem bani nici pentru luna viitoare. Abia în trimestrul al III-lea avem 65.000 de lei, cu care vom acoperi luna aprilie și în trimestrul IV vom plăti pentru lunile mai și iunie și cam atât, se termină banii pentru plata indemnizațiilor. Nu am primit decât jumătate din sumă, iar noi nu ne putem permite din bugetul local să plătim celălaltă jumătate, datorită cofinanțării mari pe care o avem cu proiectele în derulare”, a precizat Ionuț Ghiur.
Din nefericire, astfel de exemple vin să confirme previziunile sumbre care au fost făcute de aleșii locali, în ceea ce privește plata asistenței sociale. Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociație Comunelor din România – Filiala Vaslui, a spus că pentru lunile iulie, august și septembrie 2020 UAT-urilor nu au bani pentru asigurarea indemnizațiilor și plăților pentru asistenții personali.
”Aceste sume au fost bugetate până la sfârșitul primelui semestru din 2020, pentru că în cazul semestrului al II-lea nu sunt sume repartizate, Abia atunci lucrurile în ceea ce privește situația financiară a primăriilor se vor complica din ce în ce mai mult. Noi avem în plată 12 asistenți personali și 75 de indemnizații”, a precizat Neculai Moraru.
(Dănuț CIOBANU)