Deputat Mihai Botez
Implementarea proiectului de modernizare a sistemului de apă și canal din municipiul Bârlad este departe de a fi realizată. Mihai Botez, deputat USR și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui, a precizat că una dintre primele sesizări primite la cabinetul parlamentar, undeva prin anul 2017, a fost despre extinderea rețelei de apă și canalizare din Bârlad.
Bârlădenii speră și așteaptă de ani mulți finalizarea proiectului pentru a beneficia, în sfârșit, de servicii moderne de apă și canalizare. Proiectul reprezintă una din prioritățile comunității locale, în condițiile în care, la această dată, sunt străzi în Bârlad, foarte aproape de centru, care nu au apă curentă și canalizare.
Acest proiect a fost prins în exercițiul financiar 2007 – 2013. Nu s-a realizat atunci și cu greu s-a cerut derogare pentru a se putea executa în exercițiul financiar 2014-2020. Această cerere a fost aprobată, dar am ajuns la finalul și a acestui exercițiu financiar și tot cu lucrarea nefăcută suntem.
Această înșiruire de fapte pe mine mă duce cu gândul la nepăsare și incompetență. Ori una, ori alta… ceva sigur e putred în modul în care a fost administrat acest proiect de importanță strategică pentru județul nostru.
Ministerul Fondurilor Europene spune că au fost majorate fondurile alocate acestui proiect și că acum ar trebui să fie atractive pentru constructori. Din păcate nu am înțeles din răspuns când se vor aloca banii și când să ne așteptăm la reluarea procedurilor de licitație, dar e clar că nu prea curând.
Din păcate, dacă nu vom reuși să finalizăm proiectul, banii care au fost deja cheltuiți pentru o parte din proiect vor trebui rambursați, iar asta va afecta puternic bugetul. Ca să nu avem de suferit cred că ar trebui să muncim foarte mult pentru a-l derula cât mai repede.
Găsiți întrebarea pusă de mine și răspunsul la această adresă: http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=60597&idl=1