568 de apicultori vasluieni au încasat subvenții 1,3 milioane de lei pentru salvarea familiilor de albine
Până la data de 15 octombrie 2020, la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Vaslui au fost primite şi înregistrate un număr total de 568 cereri de înscriere în Registrul judeţean de evidenţă al beneficiarilor de sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis. Apicultorii au depus cererile în cadrul schemei ”Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2020 asupra sectorului apicol”.
Este vorba despre persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale și persoane juridice, pentru un număr total de 53.623 familii de albine înregistrate pe raza judeţului Vaslui.
Ca urmare a efectuării procedurilor de verificare și înregistrarea apicultorilor în evidențele schemei ajutorului de minimis, DAJ Vaslui a decontat în termen de două zile, respectiv în 23 – 24 septembrie 2020, sumele eligibile pentru 568 apicultori, în valoare de 1.340.575 lei.
Astfel, în data de 23 septembrie 2020 s-au efectuat plăţi pentru 260 beneficiari în valoare de 619.425 lei, iar în următoarea zi a fost decontată suma de 721.150 lei, reprezentând sprijin financiar pentru 308 apicultori.
”Ȋn baza prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2017 pentru aprobarea sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor, reamintim apicultorilor vasluieni obligaţia ca, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, să transmită către Oficiul Judeţean de Zootehnie Vaslui declarația pe propria răspundere cu numărul de stupi identificați pregătiți pentru iernare”, a precizat Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)