Viceprimarul PSD de Vaslui Dragoș Cazacu a ajuns șef la Protecția Copilului
Postul de director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui a fost câștigat, în urma unui concurs organizat de către Consiliul Județean Vaslui, de către viceprimarul municipiului reședință, Dragoș Cazacu. Absolvent al Facultății de Filozofie ”Al. I. Cuza” Iași, specialitate ”Asistență Socială”, viitorul director garantează că se va implica, alături de viitorii colegi, în rezolvarea problemelor curente și deosebite ale instituției.
După mai bine de jumătate de an în care nu au avut un director general titular, angajații DGASPC Vaslui se pot bucura acum de un nou șef. Este vorba despre Dragoș Cazacu, cel care, în prezent, mai deține încă postul de viceprimar al municipiului Vaslui. În vârstă de 36 de ani, tânărul director a ajuns în funcție în urma unui concurs pe care l-a câștigat în cadrul unui examen la care se mai înscrise încă un candidat, o angajată a Primăriei Negrești. După susținerea probelor de concurs prevăzute de metodologie, Dragoș Cazacu a câștigat detașat, obținând 72 puncte la proba scrisă, față de doar șase puncte obținute de către contracandidată.
”Este o funcție pe care mi-am dorit-o încă din luna mai a acestui an, atunci când a fost scoasă prima dată la concurs. Vorbim de un domeniu în care am pregătirea necesară, fiind absolvent de Asistență Socială în cadrul Universității ”Al. I. Cuza” Iași. Mă voi implica și dedica, alături de colegi, în rezolvarea situațiilor curente și deosebite care vor fi la nivel de instituție”, ne-a declarat Dragoș Cazacu.
Noul director își va intra în atribuții în maxim 15 zile de la absolvirea concursului, după ce, în prealabil, va depune jurământul în cadrul unei ședințe de Consiliu Județean, având în vedere că DGASPC este subordonată administrativ forului legislativ local. (Ionuț PREDA)