Doi turci cu documente false, prinși de polițiștii de frontieră vasluieni în timp ce încercau să ajungă ilegal în spațiul Schengen
Doi tineri din Turcia au fost prinși de polițiștii de frontieră vasluieni în timp ce încercau să intre ilegal în România prin Vama Albița pentru a ajunge în spațiul Schengen. Autoritățile statului au întocmit dosar penal pe numele celor doi turci pentru infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Albiţa au depistat doi bărbați cu cetățenie turcă care, în calitate de pasageri într-un autocar care efectua o cursă regulată pe relația Chișinău – Cluj Napoca, au prezentat la controlul de frontieră documente false pentru a putea ajunge în spaţiul Schengen. Primul tânăr, în vârstă de 24 de ani, a arătat organelor de control o carte de identitate cu însemnele autorităţilor germane, pe aceasta fiind imprimată propria fotografie. Cel de-al doilea turc avea un permis de ședere temporară, sub formă de autocolant tip viză, eliberat pe numele său de către autoritățile germane.
”Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, au fost efectuate verificări specifice, în urma cărora polițiștii de frontieră au stabilit că nici cartea de identitate germană, nici permisul de ședere temporară nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, fiind false. Cu privire la cele constatate, bărbații au declarat că au procurat documentele descoperite la controlul de frontieră în Turcia, prin intermediul unor co-naționali, achitând diferite sume de bani și că urmau să le folosească în Germania”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.
Poliţiştii de frontieră vasluieni au întocmit dosare penale pe numele celor doi turci pentru infracţiunile de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. (Ionuț PREDA)