AdministratieLocal

Nouă basarabeni au încercat să intre ilegal în România cu documente false

Nouă basarabeni care încercau să intre ilegal în țara noastră prin Vama Albița au fost prinși de către polițiștii de frontieră vasluieni la prezentarea documentelor la controlul vamal. Toți cetățenii moldoveni s-au ales cu dosar penal pentru infracţiunile de uz de fals şi complicitate la falsificarea de instrumente oficiale.

 

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat la controlul de frontieră nouă cetăţeni moldoveni care intenţionau să intre ilegal în România folosind documente justificative false. Inițial, s-au prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cinci cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 24 şi 52 de ani, pasageri într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova. Câteva ore mai târziu, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-au prezentat în Vama Albița celelalte patru persoane cu cetăţenie moldovenească, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, pasageri într-un autoturism marca Suzuki Vitara, înmatriculat în Republica Moldova.

În ambele cazuri, la controlul de frontieră, pentru a justifica scopul călătoriei şi a li se permite intrarea în ţară, pe lângă documentele de identitate, persoanele au prezentat şi documente prin care au încercat să dovedească faptul că autoritatea competentă le-a aprobat cererile de redobândire a cetăţeniei române, urmând ca depunerea jurământului de credinţă faţă de România să aibă loc în data de 2, respectiv 3 decembrie 2020. Totodată, au constatat faptul că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, acestea fiind false”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră Vaslui.
În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că basarabenii nu figurează în evidenţele autorităţii cu dosare depuse pentru redobândirea cetăţeniei române şi nici cu programare pentru depunerea jurământului de credinţă. În consecință, celor nouă persoane din Republica Moldova nu le-a fost permisă intrarea în ţară, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la falsificarea de instrumente oficiale. (Ionuț PREDA)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button