AgriculturaLocal

Comuna Berezeni a început împădurirea unei suprafețe de 113 hectare de terenuri degradate

Comuna Berezeni a început lucrările de împădurire pe o suprafață de 113 hectare degradate, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Proiectul este în valoare de 4,5 milioane de lei și este finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Toader Dima, primarul comunei Berezeni, a precizat că terenul a fost pregătit din toamnă pentru împădurire și, până la această dată, au fost plantate cu puieți 30 de hectare, cu ajutorul unei firme private specializate în domeniu. Proiectul trebuie finalizat în termen de doi ani, urmând ca perioadă de întreținere a suprafeței forestiere să fie de 12 ani.

”Sunt foarte bucuros că am început acest proiect. Terenul pe care este șantierul de împădurire este situat la intrarea în comună dinspre localitatea Huși. Această suprafață se adaugă la o altă zonă de 138 de hectare, pe care noi am împădurit-o din anul 2015. În ultimii ani, noi am mai împădurit și alte suprafețe de terenuri degradate pe o suprafață de 90 de hectare”, a spus Toader Dima.

În total, comuna Berezeni are plantată în ultimii 30 de ani o suprafață totală de 400 hectare, performanță care o clasează pe locurile fruntașe la nivel național. De altfel, proiectul care este în prezent în derulare este cel mai mare din țară, la categoria proiectelor implementate de UAT-uri, care nu sunt specializate în împăduriri așa cum sunt direcțiile sau inspectoratele silvice.

Cererilor de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite s-au depus pe submăsura 8.1. ”Împăduriri și crearea de supreafețe împădurite”. Pentru accesarea fondurilor europene, beneficiarul trebuie să întocmească un proiect tehnic care este avizat de Garda Forestieră.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button