Salariații din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui își vor primi voucherele de vacanță pe 2020 la începutul anului viitor. Gică Crețu, liderul Sindicatului de la DGASPC Vaslui, a precizat că se fac demersuri pentru ca salariații instituției să își primească aceste drepturi. Cum tichetele de vacanță sunt valabile un an după ce au fost distribuite, beneficiarii au timp să le folosească.
De altfel, în acest an, plata salariilor de la DGASPC Vaslui a fost problematică. În cursul lunii iulie 2020, Guvernul Romîniei a virat județului Vaslui la capitolul ”asigurări și asistență socială” suma de 22.651.748 lei. Astfel, DGASPC Vaslui a primit suma de 22.569.170 lei. Cu aceaste fonduri instituția a finanțat cheltuielile de personal cu suma de 16.759.000 lei, cheltuielile cu bunuri și servicii cu suma de 5.560.170 lei și alte cheltuieli cu suma de 250.000 lei.
În anul 2020, județul Vaslui a primit de la bugetul consolidat al statului cele mai mici sume pentru echilibrarea bugetelor din Regiunea Moldovei. Astfel, pentru anul curent, bugetul DGASPC Vaslui a avut un minus de 100 milioane de lei. Este vorba despre un minus de 75 milioane de lei la cheltuielile de personal și un minus de 25 milioane de lei la cheltuielile de bunuri și servicii. Pentru anul 2020, DGASPC Vaslui a solicitat un buget de 233 milioane de lei și a primit doar 116 milioane de lei.
(Dănuț CIOBANU)