Unde se vor putea vaccina anti-COVID persoanele aflate în categoriile de risc din Bârlad
Al treilea punct de vaccinare din Bârlad este în curs de amenajare. Acesta va funcționa începând cu 16 ianuarie într-un vestiar al sălii de sport a Școlii „Episcop Iacov Antonovici”, o sală cu mai multe ieșiri, care permite respectarea circuitelor impuse de DSP.
Centrul de vaccinare de aici va avea același orar ca celelalte două centre din oraș, adică 8-20. Dacă în centrul de vaccinare amenajat în incinta spitalului bârlădean, cât și în cel de la Centrul de loisir, se vaccinează cadrele medicale și angajații spitalului, în centrul de la Școala „Episcop Iacov Antonovici” se vor vaccina alte categorii.
Pe bază de programare, vor fi imunizate aici persoanele cu risc ridicat, persoanele cu boli cronice, cele peste 65 de ani, cât și personalul care lucrează în sectoare esențiale.
În județul Vaslui vor fi în curând nouă centre de vaccinare, din care trei la Bârlad, două la Huși, două la Vaslui și unul la Murgeni. În unele se vaccinează personalul medical și alți angajați ai spitalelor, iar în altele, categoriile vulnerabile, programate pentru a doua etapă de vaccinare, care, teoretic, începe pe 15 ianuarie. (M.M.)