Limba română, o limbă străină predată copiii care aparțin tuturor minorităților naționale
Ministrul Educației își dorește ca toți copii din România să învețe limba română, indiferent că aparține unei minorități. În acest sens, Ministerul Educației cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a lansat joi un program de 9 milioane de euro care prevede învățarea limbii române de către copiii aparținând tuturor minorităților naționale, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, Centrul pentru formarea continuă în limba maghiară, Casa Corpului Didactic Harghita, a anunțat de secretarul de stat Hegedüs Csilla într-o postare pe Facebook.
În cadrul proiectului, se vor forma 6.190 de cadre didactice pentru predarea limbii române ca limbă străină, iar cu ajutorul experților, va fi dezvoltat un joc educațional digital pentru copiii de grădiniță și de școală primară.
„Deși avem o nouă Lege a Educației, observăm, mai ales în cazul copiilor care vorbesc doar românește în clase de limba română, că, din păcate, competențele lor de comunicare nu sunt suficient de bine dezvoltate, iar în fiecare an când trebuie să avem rezultatele la Bacalaureat, copiii care învață în școlile maghiare nu obțin rezultate la fel de bune la limba română pe cât de bune obțin la matematică sau la limba maghiară. Totuși, știm cu toții cât de important este să cunoaștem limba țării pentru a ne simți, cu adevărat, acasă. Prin urmare, suntem foarte bucuroși că am creat o altă oportunitate pentru copiii noștri de a învăța limba română, deoarece acest lucru este în interesul tuturor”, a scris de secretarul de stat Hegedüs Csilla.