Alertă în România! Încă două cazuri de infectare cu varianta Omicron
Varianta Omicron face noi victime. Încă două cazuri de infectare cu Omicron au fost depistate în România. Este vorba despre o femeie care a fost în Africa de Sud și un bărbat care a călătorit în Zanzibar.
Numărul persoanelor confirmate cu Omicron în România a ajuns la 13.
Comunicatul Ministerului Sănătății:
Încă două cazuri noi cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate astăzi, 17.12.2021, în România.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 45 ani, din județul Constanța, cu istoric de călătorie în Africa de Sud. Aceasta este vaccinată cu schema completă de vaccinare, se află in izolare, iar starea de sănătate este una bună.
Cea de-a doua persoană este un bărbat în vârstă de 29 de ani din județul Ilfov, cu istoric de călătorie în Zanzibar.
Și această persoană se află în izolare, cu stare de sănătate bună, nevaccinată.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 13 cazuri cu varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2.