Sărbătorile de iarnă încep cu nervi și cozi interminabile la vamă sau aeroport. Sunt carantinate chiar și autocare întregi
Sărbătorile de iarnă vin cu cu nervi și cozi întinse la vamă sau pe aeroport. Vămile din vestul țării și aeroportul Otopeni au fost blocate în weekend de zecile de mii de români care se întorc în țară de Sărbători. Cea mai mare parte dintre aceștia sunt nevaccinați, iar medicii sunt obligați să îi bage în carantină, conform legislației adoptate de autoritățile române. Medicii sunt scuipați și înjurați de persoanele care revin în țară, susține Horia Timiș, directorul DSP Arad.
La vama Nădlac a fost record de trafic în această duminică. 25 de mii de persoane au intrat în țară în 24 de ore. Majoritatea sunt români nevaccinați care lucrează în vest, iar controlul epidemiologic a fost prelungit. Din cauza timpilor de așteptare, autoritățile au creat un culoar special pentru femeile gravide și persoanele vaccinate, unde totul merge rapid.
„PTF Nadlac 2 Autostradă. Chiar dacă timpul de așteptare la intrare în țară este de 5 ore si coloana este de 6 km, la punctul de triaj epidemiologic Nădlac 2 se lucrează non-stop cu 2 medici și 3 asistenți medicali. Facem tot posibilul să nu se aștepte la triaj”, a scris, duminică, pe Facebook, Horia Timiș, directorul DSP Arad.
„Câteodată carantinăm autocare întregi, 100% din cetățeni sunt nevaccinati, din păcate și având în vedere că Europa este roșie, este un prognostic trist pentru ce o să fie din ianuarie in România”, au mai transmis reprezentanții DSP Arad.
Aceștia susțin că angajații DSP din punctele de triaj sunt înjurați și scuipați:
„Avem si suportul enorm al Jandarmeriei care ne susține, mai ales că nemulțumirea cetățenilor carantinați se revarsă pe angajații DSP din punctele de triaj care sunt înjurați, scuipați, jigniți și datorită jandarmilor, cărora le mulțumim, există totuși un sentiment de securitate”, au mai transmis reprezentanții DSP.
Și la Aeroportul Otopeni a fost aglomerație mare începând de vineri, când sute de persoane stăteau la coadă, la terminalul Sosiri al aeroportului Otopeni, pentru formalitățile de intrare în țară, impuse în contextul pandemiei.
Pentru a evita aglomerația de pe Aeroportul Otopeni, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a decis să permită debarcarea pasagerilor din avioane în grupuri de câte 50, la interval de 15 minute.