Peste 16.000 de minore au devenit mame în 2020, iar 400 dintre ele sunt din București
Organizaţia Salvaţi Copiii România a anunţat că din cele 16.470 de adolescente care au devenit mame în 2020, aproape 400 sunt din Bucureşti, precizând că vârsta fragedă a mamei antrenează probleme de sănătate atât pentru ea, cât şi pentru nou-născut.
„Dintre cele 16.470 de adolescente (cu vârsta de până la 19 ani) care au devenit mame în 2020 (potrivit datelor temporare INS), 392 sunt din Bucureşti. Vârsta fragedă a mamei antrenează probleme complexe de sănătate, atât pentru mamă, cât şi pentru nou-născut. Organizaţia Salvaţi Copiii România a accelerat în 2021 programul de susţinere a sănătăţii mamelor şi copiilor prin dotarea unităţilor medicale şi prin oferirea de servicii integrate (medicale, sociale, educaţionale) în zone defavorizate la nivel naţional. Numai în Bucureşti 6 unităţi medicale au fost dotate cu aparatură şi echipamente medicale în valoare totală de 742.398,80 de euro”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că au fost donate Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală două ambulanţe performante şi aparatură medicală de ultimă generaţie. Totodată, Salvaţi Copiii a renovat şi modernizat integral secţia Obstetrică-Ginecologie I a Maternităţii Polizu şi a început un amplu proces de reabilitare a Blocului Operator şi a Secţiei de Terapie Intensivă ale aceleiaşi unităţi medicale, pentru care redirecţionarea de către companii a 20% din impozitul pe profit este o sursă vitală de finanţare.
„Sarcina în adolescenţă este una dintre cele mai actuale probleme de sănătate publică, fiind un fenomen răspândit atât la nivel global, cât şi la nivel naţional. În România 16.470 de adolescente au devenit mame în anul 2020. Judeţul Mureş se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul mamelor adolescente, urmat de Dolj, Braşov şi Iaşi. Vârsta medie la naşterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani şi de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniţi, nasc deja al cincilea copil”, a transmis organizaţia Salvaţi Copiii.
Datele unei cercetări comunitare realizate de Organizaţia Salvaţi Copiii România arată că un procent covârşitor – 74% dintre gravidele sau mamele din aceste comunităţi – afirmă că principala sursă de venit a familiei este alocaţia copilului.
Judeţele cu cele mai multe mame adolescente sunt, potrivit datelor temporare INS pentru anul 2020: Mureş – 871, Dolj – 723, Braşov – 695, Iaşi – 656, Bihor – 614, Bacău – 586, Constanţa – 556, Argeş – 489, Dâmboviţa – 480, Sibiu – 479.
Judeţele cu cele mai puţine mame adolescente sunt: Caraş-Severin – 220, Brăila şi Mehedinţi – 213, Gorj – 190, Tulcea – 175.
„Multe dintre mamele adolescente din mediul rural nu au acces la servicii medicale, lucru ce se răsfrânge apoi în urmărirea medicală a nou-născutului. Mediul din care provine mama, gradul de educaţie şi veniturile familiei determină proporţional accesul la servicii medicale, şcolarizare şi perspective de integrare în societate, atât pentru tânăra mamă, cât şi pentru copilul ei. Una dintre marile provocări cu care se confruntă medicii este cea în care o pacientă este adusă la spital să nască, după o sarcină neurmărită medical, iar în cazul mamelor adolescente riscurile să nască prematur şi să apară complicaţii sunt mult mai ridicate”, a mai precizat Salvaţi Copiii.
Salvaţi Copiii a menţionat că România continuă să se menţină pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata mortalităţii la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020, conform datelor temporare INS, (6,2/1000 născuţi vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.
Dintre cele 199.720 de naşteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani şi 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Statistica arată că unu din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente. De altfel, ţara noastră contribuie cu aproape un sfert din mamele sub 18 ani (23%) din toată Uniunea Europeană.