LocalSocial

Arestat preventiv! Un tânăr din Bârlad a furat bunuri dintr-o magazie aflată în curtea unui lăcaș de cult

Polițiștii bârlădeni au identificatși reținut un bărbat din Bârlad, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, în ziua de 23 martie 2022, în municipiul Bârlad.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au identificat și documentat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au stabilit că, în data de 23 martie 2022, la ora 13.40, bărbatul cercetat ar fi pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor și prin forțarea sistemului de închidere, într-o magazie amplasată în curtea unui lăcaș de cult de pe strada Republicii, din municipiul Bârlad și ar fi sustras mai multe bunuri.

În baza probatoriului administrat, în data de 23 martie a.c., față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar în cursului zilei de azi, față de acesta, Judecătoria Bârlad a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

În cazul în care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia, apelând numărul unic de urgenţe 112!

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button