National

Primul examen național de dietetician autorizat – moment important în reglementarea profesiei de dietetician

După mai bine de un deceniu de demersuri, reglementarea profesiei de dietetician a ajuns la cel mai important moment: organizarea primului examen național de dietetician autorizat. Promovarea acestui examen, reglementat prin Legea 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Dieteticienilor din România, este o condiție obligatorie pentru dobândirea calității de membru al Colegiului Dieteticienilor din România (CDR) și pentru obținerea dreptului de liberă practică pentru exercitarea profesiei de dietetician.

Astfel, primul examen național de dietetician autorizat va avea loc în luna mai, fiind organizat de cinci instituții de învățământ superior, care au un program de licență acreditat în specializarea nutriție și dietetică, în colaborare cu CDR.

„Este o mare realizare ca, după mai bine de 10 ani de demersuri, să reușim, în sfârșit, să reglementăm această profesie. Este un examen important care are rolul, pe de o parte, de a da greutate și de a valida profesia de dietetician, iar pe de altă parte de a veni în sprijinul beneficiarilor serviciilor de nutriție și dietetică și care vor putea alege, în cunoștință de cauză, specialiștii cu drept de liberă practică din acest domeniu”, a explicat Adina Rusu, președinte Colegiul Teritorial Iași al CDR și secretar național CDR.

Astfel, startul va fi dat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, care va organiza acest examen în data de 7 mai 2022, fiind urmată apoi de universitățile din Tg. Mureș, Timișoara, Cluj Napoca și Suceava. Pot susține acest examen persoanele licențiate în nutriție și dietetică și care pot face dovada efectuării unui an de practică sau care au absolvit un program de masterat în acest domeniu.

„Le suntem profund recunoscători reprezentanților Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași care ne-au acordat tot sprijinul necesar pentru susținerea examenului din 7 mai, precum și reprezentanților Ministerului Sănătății, care au susținut demersurile făcute pentru înființarea Colegiului Dieteticienilor din România și care ne sprijină în continuare în vederea reglementării, controlului, dar și a protejării acestei profesii”, a conchis Adina Rusu.

Examenul are aceeași metodologie și tematică la nivel național, dar bibliografia și subiectele vor fi stabilite la nivel teritorial, de către comisiile de examen aferente centrelor universitare organizatoare. Fiind organizat la nivel național, candidații au libertatea să își aleagă centrul universitar în care doresc să susțină examenul, care va consta într-un test scris, cu 50 de subiecte de tip grilă, și va avea o durată de 3 ore.

 

Calendarul examenului național de dietetician autorizat:

7 mai – Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

15 mai – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș

20 mai – Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

21 mai – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

22 mai – Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button