Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care, fără a fi posesor de permis de conducere valabil, a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, pentru care plătise suma de 500 de euro.
În data de 15 iulie a.c., în jurul orei 11.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Polonia.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de călătorie și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a procurat documentul fals în Polonia, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 500 de euro, deoarece îşi achiziţionase un autoturism şi intenţiona să îl conducă.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.