LocalSocial

700 de euro, prețul unui permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, pentru care a plătit suma de 700 de euro.

În data de 25 iulie a.c., în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, conducând un autoturism.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de călătorie și un permis de conducere, valabil pentru categoriile B,C,D,BE,CE,DE, cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a procurat documentul fals, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 700 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de falsși fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button