Bani pentru utilaje! Societatea „Lucrări Drumuri și Poduri” Vaslui primește un ajutor financiar de 200.000 de euro
Consiliul Județean (CJ) Vaslui va institui o schemă de ajutor de minimis individual pentru majorarea capitalului social al Societății „Lucrări Drumuri si Poduri” SA Vaslui. Sprijinul financiar are ca obiectiv asigurarea și dezvoltarea serviciilor publice de întreținere și reparare a drumurilor publice de interes județean.
Prin acesta schemă de ajutor, valoarea totală a ajutorului de minimis individual care va fi acordat este echivalentul în lei a 200.000 euro, calculat la data acordării, suma care este prevazută în bugetul local al județului pe anul 2022.
„Utilajele pe care societatea le are în dotare au perioada de funcționare depășită, iar pentru menținerea lor în stare de funcționare aceasta este nevoită să efectueze multe cheltuieli necesare întreținerii și reparării acestora. Totodată, și consumul de carburanți, piese de schimb și lubrefianți este cu mult peste consumul tehnic, ceea ce duce la efectuarea de cheltuieli suplimentare în activitatea societății. Deseori, societatea apeleaza la terți datorită faptului ca utilajele proprii sunt în reparații”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.
Pentru îndeplinirea obiectivelor referitoare la calitatea lucrărilor și serviciilor oferite de către societate este necesară îmbunătățirea întregii baze de producție, prin achiziționarea de utilaje și mijloace de transport performante.
(Dănuț CIOBANU)