Cerealele importate din Ucraina îi pun pe butuci pe fermierii din județul Vaslui
Producătorii agricoli din județul Vaslui care la această oră mai au marfă pe stoc nu pot să o valorifice din cauză că nu este întrebată. Piața locală a fost invadată cu cereale ieftine din Ucraina, în timp ce fermierii așteaptă o ieșire din acest impas.
„Se aduce atâta marfă ieftină, fără taxe vamale și taxe de transport încât traderii refuză marfa românească. Ei spun: de ce să iau marfă de la tine cu un preț, când pot să iau la jumătate de preț din Ucraina. În tot acest timp, noi, agricultorii, așteptăm. Ți-i frică să vinzi la ora actuală, că nu știi dacă îți iei banii pe marfă”, ne-a spus un fermier din zona Fălciu.
Seceta severă din anul tecut a lăsat fermierii din județul Vaslui fără hrană la animale. În prezent, în depozitele locale nu se găsește porumb și alte cereale, iar crescătorii de animale sunt disperați. Pentru a procura cereale pentru turmele de ovine, caprine și alte animale, fermierii locali au apelat la o societate care aduce din Ucraina cereale la niște prețuri convenabile.
Zilele trecute au fost aduse din Ucraina 200 de tone de porumb pentru crescătorii de animale vasluieni la un preț de 1,20 lei/kilogram. La această cantitate s-au mai adăugat alte patru tiruri cu porumb la același preț, cantitate care să acopere necesarul de la nivel local.
Tot pentru hrana animalelor, în perioada imediat următoare va fi adus fermierilor vasluieni și orz din Ucraina, la un preț de 0,90 lei/kilogram.
(Dănuț CIOBANU)