Județul Vaslui are o strategie culturală și turistică pentru orizontul de timp 2022-2028
Județul Vaslui a semnat contractul de servicii cu SC Synesis Partners SRL. prin care prestatorul s-a obligat să elaboreze strategia culturală și turistică a județului pentru orizontul de timp 2022-2028.
Strategia își propune să reactualizeze și să stabilească viitoarele direcții de dezvoltare în aceste domenii, în funcție de resursele și de potențialul local, formularea obiectivelor pe termen mediu și promovarea proiectelor care asigură premisele atingerii acestor obiective etc.
„Strategia culturală și turistică a județului Vaslui aduce valoare adăugată prin stabilirea unui set de măsuri pe termen mediu și prin asumarea unor priorități capabile să îmbunătățească și să sporească oferta culturală a județului, precum și să lărgească aria de adresabilitate a acestei oferte către un număr cât mai mare de cetățeni”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre, care va fi dezbătut în ședința ordinară a Consiliului Județean Vaslui.
Obiectivul general constă în consolidarea capacității administrative a județului Vaslui, prin dezvoltarea capacității de planificare strategică în domeniul culturii și turismului. Acest demers contribuie la identificarea percepțiilor și a opiniilor referitoare la sectorul cultural și sectorul turistic județean.
(Dănuț CIOBANU)