Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui a fost gazda proiectului „Întâlnire cu Istoria” organizat de către Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași. În deschiderea evenimentului, desfășurat în sala Arta a muzeului vasluian, au luat cuvântul muzeograf Albert-Gabriel Grecu, șeful Secției Muzeografie, Muzeologie și Pedagogie Muzeală în cadrul instituției gazda și dr. Adrian Vițalaru, cadru didactic al Facultății de Istorie din cadrul universității ieșene.
Evenimentul a putut fi găzduit de către instituția vasluiană, grație amabilității doamnei profesor dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. La eveniment, au participat elevi vasluieni de la Liceul „Emil Racoviță” Vaslui, însoțiți de doamna profesor: Ionela Leparda precum și elevi ai Liceului „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, însoțiți de domnii profesor Tiberiu Dogariu și Lucian Sava. Elevii prezenți, s-au bucurat de o fascinantă incursiune în trecutul istoric al românilor prin intermediul prezentărilor susținute de studenții masteranzi și doctoranzi ai facultății.
Prima comunicare, 𝘝𝘢𝘴𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘪𝘤𝘦 𝘥𝘦 𝘴𝘵𝘪𝘤𝘭ă. 𝘗𝘦𝘳𝘴𝘱𝘦𝘤𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘨𝘦𝘯𝘦𝘳𝘢𝘭𝘦 a fost susținută de către Libiț Mălina-Andreea. Elevii au avut oportunitatea să afle numeroase informații despre istoria vaselor de sticlă utilizate în antichitate. Aceștia au vizionat un scurt filmuleț despre tehnicile de realizare a vaselor de sticlă. Totodată, ei au dobândit noi cunoștințe despre principalele vase folosite în lumea antică și despre cum au influențat schimbările economice, sociale și culturale preferințele pentru anumite tipuri de vase. În cea de-a doua etapă, adolescenții au putut să își decoreze propriul vas antic, dând dovadă de multă creativitate.
A doua prezentare, „…ș𝘪 𝘢𝘶 𝘨𝘪𝘶𝘳𝘢𝘵 𝘢𝘤𝘦ș𝘵𝘪 𝘰𝘢𝘮𝘦𝘯𝘪 î𝘯 𝘣𝘪𝘴𝘦𝘳𝘪𝘤ă ș𝘪 𝘢𝘶 𝘱𝘶𝘳𝘤𝘦𝘴 𝘤𝘶 𝘣𝘳𝘢𝘻𝘥𝘢 î𝘯 𝘤𝘢𝘱…” 𝘊𝘶𝘮 𝘫𝘶𝘥𝘦𝘤𝘢𝘶 𝘴𝘵𝘳ă𝘮𝘰ș𝘪𝘪 𝘯𝘰ș𝘵𝘳𝘪: 𝘮𝘢𝘳𝘵𝘰𝘳𝘪 ș𝘪 𝘫𝘶𝘳ă𝘮𝘪𝘯𝘵𝘦 a fost susținută de către Maria Isabela Sucilă. Aceasta a adus în atenția elevilor felul în care jurau strămoșii noștri și maniera în care era organizat un proces în perioada medievală, importanța martorilor și a Bisericii. Maria Isabela Sucilă a descris cele mai comune cauze de 𝘥𝘦𝘭𝘪𝘤𝘵𝘦 medievale: furtul, falsificarea documentelor și încălcările de hotar. Documentele de epocă și maniera de abordare au fascinat publicul.
Comunicarea următoare intitulată: 𝘗𝘳𝘰 ș𝘪 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘳𝘢. 𝘋𝘦𝘻𝘣𝘢𝘵𝘦𝘳𝘪 î𝘯 𝘗𝘢𝘳𝘭𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘦𝘪 𝘱𝘳𝘪𝘷𝘪𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘭𝘢 î𝘯𝘤𝘩𝘦𝘪𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘰𝘯𝘷𝘦𝘯ț𝘪𝘦𝘪 𝘤𝘰𝘮𝘦𝘳𝘤𝘪𝘢𝘭𝘦 𝘤𝘶 𝘈𝘶𝘴𝘵𝘳𝘰-𝘜𝘯𝘨𝘢𝘳𝘪𝘢 (1875) a fost prezentată de către Claudia Pădurariu. Aceasta a discutat despre importanța convenției comerciale cu Austro-Ungaria, despre felul în care s-au raportat membrii din Parlamentul României la această convenție, despre dezbaterile pro și contra, dar și despre felul în care statul român și-am manifestat independența. Pentru fixarea cunoștințelor, elevii au completat cu răbdare și atenție o fișă de lucru.
Ultima comunicare a fost prezentată de către Andreea Ioana Ursulescu. Aceasta a revenit la Vaslui cu o prezentare foarte interesantă, 𝘋𝘦 𝘭𝘢 𝘕𝘪𝘤𝘰𝘭𝘢𝘦 𝘛𝘪𝘵𝘶𝘭𝘦𝘴𝘤𝘶 𝘭𝘢 𝘌𝘭𝘦𝘯𝘢 𝘝ă𝘤ă𝘳𝘦𝘴𝘤𝘶: 𝘳𝘦𝘱𝘳𝘦𝘻𝘦𝘯𝘵𝘢𝘯ț𝘪 𝘢𝘪 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘦𝘪 𝘭𝘢 𝘓𝘪𝘨𝘢 𝘕𝘢ț𝘪𝘶𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳. În cadrul conferinței au fost abordate mai multe aspecte precum: istoria și importanța Ligii Națiunilor, rolul lui Nicolae Titulescu în această organizație și punctele pentru care milita Elena Văcărescu. Atmosfera de la adunările Ligii a fost redate prin intermediul a două filmulețe de epocă. Informațiile au fost consolidate printr-o fișă recapitulativă.
Desfășurat pe parcursul a trei ore, proiectul „Întâlnirea cu Istoria” s-a bucurat de un real succes, elevii participanți fiind extrem de încântați de prezentările susținute de către studenții universității ieșene.