LocalSocial

Protest la Casa de Pensii Vaslui: „Ne-am săturat de minciuni și vorbe goale! Tăiați pensiile speciale! Primele de pensionare”

Astăzi, timp de două ore, de la 10 – 12, salariații Casei Județene de Pensii Vaslui au protestat împotriva măsurii luate prin OUG 36/2025 privind reducerea sporului de condiții deosebite la 300 lei. Salariații instituției au transmis mai multe mesaje guvernanților, prin care și-au manifestat dezaprobarea față de politica de austeritate promovată de Guvernul Bolojan. 

Angajații Casei Județene de Pensii Vaslui au protestat în fața instituției și au respins politica de austeritate promovată de la Palatul Victoria:

„Voi ??? Sinecuri, pensii speciale, prime de pensionare și salarii nesimțite, Suportate doar de noi, Prin tăieri salariale și condiții vătămătoare”;

„Robin Hood de România – Luăm de la săraci să traiască cei bogați!!!”;

„Pentru unii: Mumă/Pentru alții Ciumă. Tăieri salariale VS Pensii speciale”;

test

„Ne-am săturat de minciuni și vorbe goale!! Când vorbiți de asumare, de tăieri salariale…Tăiați pensiile speciale! Primele de pensionare”;

„Egali în drepturi: Doar noi să suferim/Voi să vă păstrați privilegiile”.

Reamintim că în data de 30 iunie, a avut loc întâlnirea confederațiilor sindicale din România – CNSLR – FRĂȚIA, Cartel Alfa, BNS, CSDR și CN Meridian, în contextul in care guvernul Bolojan a inițiat deja primele măsuri împotriva lucrătorilor din sectorul public.

„Considerăm că necesitatea de a acoperi deficitul excesiv al României nu este un motiv de a așeza ieșirea din criză pe umerii celor care muncesc în sănătate, în învățământ, în asistență socială și în celelalte sectoare publice”, susțin sindicaliștii.

Pe masa guvernului se află deja celebra OUG pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, pe care au dorit să o promoveze „noaptea ca hoții”!! Iar din informațiile noastre, se pare că, guvernul Bolojan vrea să-și asume în Parlament pe data de 15 iulie, răspunderea guvernamentală pentru un program mai amplu și dur de măsuri de austeritate.

Scopul comun al celor cinci confederați este:

– protejarea lucrătorilor, a veniturilor lor și a condițiilor de muncă;

– promovarea dialogului social și nu mimarea lui;

– promovarea unui model fiscal echitabil.

În întâlnirea de astăzi, reprezentanții confederațiilor sindicale au hotărât în unanimitate:

  1. Cele 5 confederații sindicale reprezentative din România vor acționa ÎN COMUN, cu O LISTĂ COMUNĂ DE REVENDICĂRI și cu un PLAN DE ACȚIUNE COMUN.
  2. Confederațiile vor transmite premierului o adresă comună prin care cerem o întâlnire de urgență cu toate cele 5 organizații, iar în caz de refuz ne vom adresa Președintelui României pentru mediere.

În cel mai scurt timp, fiecare federație va veni cu propuneri pentru planul comun de actiuni. Biroul Executiv al SANITAS se reuneste pentru a lua primele decizii vis a vis de modul de acțiune preconizat a se desfățura în perioada următoare.

La rândul lor, colegii din cele două federații din învățământul preuniversitar au anunțat că vor organiza în comun acțiuni de protest în data de 09 – 10 – 14 – 15 iulie la guvern, parlament și partide politice. În afară de data de 09 iulie când cele două federații vor să-și asume organizarea acțiunilor în modul lor specific, pentru celelalte date, confederațiile sindicale și-au anunțat disponibilitatea de a sprijinii acțiunile lor.

Toate confederațiile sindicale și federațiile prezente la întâlnirea de astăzi sunt conștiente că forța de reacție sindicală stă în acțiuni comune, că doar împreună suntem puternici!

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button