LocalSocial

Ajutor pentru încălzirea locuinței! Cererile trebuie depuse până pe data de 21 noiembrie 2025

Începând cu 20 octombrie 2025, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Vaslui demarează acțiunea de preluare a cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie pentru sezonul rece 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026. 

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru consumatorii vulnerabili de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale, combustibili solizi și /sau petrolieri pentru sezonul rece: 01 noiembrie 2025 – 31 martie 2026. Acesta se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, acesta fiind cel principal utilizat.

Ajutorul pentru încălzire se acordă numai familiilor și/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau legislației specifice ramurilor economice.

Pentru stabilirea consumului înregistrat efectiv în fiecare lună din perioada sezonului rece, stabilirea cantității de energie electrică/gaze naturale consumată se face lunar, pe baza indicațiilor contoarelor. Contravaloarea ajutorului pentru încălzire se evidențiază în facturile emise de furnizori.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada sezonului rece, în sumă fixă, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum maxim de:

30 lei / lună pentru consumul de energie electrică (în factură);

10 lei / lună pentru consumul de gaze naturale (în factură);

10 lei / lună pentru consumul de energie termică (în factură);

20 lei / lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri (la titular);

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

Categorii de beneficiari:

Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor cuprinse în Anexa nr.4 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1154/2022.

Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței pe toată perioada sezonului rece, noiembrie 2025-martie 2026, solicitările trebuie depuse până pe data de 21.11.2025.

Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, facturi, se depun fizic la următoarele locații:

– DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA – Primăria Municipiului Vaslui, str. Spiru Haret

  1. 2, de luni până joi, între orele 12:00-16:00 pentru cetățenii care locuiesc la case

și la alte blocuri decât cele mai jos specificate.

– CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANELE VÂRSTNICE BUNA VESTIRE, cu sediul în Vaslui,

str. Dimitrie Sturza, de luni până joi, între orele 9:00-16:00 pentru blocurile:

100,101,102,103,104,105,106,107,108,109,110, 111,112,121, 122, 123, 124, 125, 126,

127, 128, 129, 130, 131, 132, 133,134, 135, 136, 137, 138, 139;

– CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANELE VÂRSTNICE SFÂNTUL NICOLAE, cu sediul în

Vaslui, str. Biruinței, de luni până joi, între orele 9:00-16:00 pentru Blocurile: 367,

368, 369, 375, 376, 370, 372, 373, 374, 377, 378, 379,380;

– CLUBUL PRIETENIA, cu sediul în Vaslui, str. Nicolae Iorga, nr. 62, de luni până joi,

între orele 9:00-16:00, pentru Blocurile: 44,45,46,50,60,61,62,63,64,65,66,

67,68,69,70,71,73,74,75,76,77,78,79,80,80T,81,82,83,84, 85,86

Cererea și declarația pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, facturi, se depun șI ONLINE pe platforma de servicii electronice a Direcției de Asistență Socială Vaslui, accesând următorul link: https://se.primariavaslui.ro/cmsSE/categories/asistenta-sociala. Pe această platformă este necesar să se creeze un cont.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button