AdministratieLocal

Investiție majoră la Gârceni: șosea de 5,5 km inaugurată oficial

Comuna Gârceni marchează o nouă etapă în modernizarea infrastructurii locale, odată cu finalizarea și recepționarea lucrărilor la 5,5 kilometri de drumuri locale. Proiectul, așteptat de ani buni de localnici, îmbunătățește considerabil accesul între satele comunei și reduce semnificativ timpul de deplasare pe Valea Racovei.

Cel mai lung tronson modernizat face legătura directă dintre satul Gârceni și celelalte patru sate din zonă, iar alte porțiuni din interiorul localității au fost asfaltate pentru a asigura conexiuni mai rapide și mai sigure.

Prezent la inaugurare, președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, a subliniat importanța strategică a extinderii rețelei de drumuri din nordul județului și a anunțat planuri pentru o viitoare investiție care să conecteze drumul recent modernizat cu ruta județeană spre Rafaila.

„ Acest drum de 5,5 km se construiește anevoios și felicit constructorul pentru ceea ce a făcut. Era o investiție absolut necesară pentru a uni mare parte dintre satele comunei Gârceni. Rețeaua rutieră care s-a extins la Gârceni ne conduce la necesitatea unei investiții viitoare pentru a lega și celălalt drum județean spre Rafaila. Ușor, ajungem să țesem o rețea de drumuri comunale și județene astfel încât să avem un transport public așa cum ne dorim”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui. Acesta a remarcat, totodată, rolul major al programelor naționale – în special „Anghel Saligny” – în dezvoltarea mediului rural, prin investiții în drumuri, apă, canalizare și iluminat public.

Primarul comunei Gârceni, Sorin Scutelnicu, a punctat impactul imediat al noii infrastructuri asupra locuitorilor. Distanța dintre satul Gârceni și ultimul sat de pe Valea Racovei, Slobozia, s-a redus de la 18 la doar 9 kilometri.

„Am redus la jumătate distanța dintre satele de pe Valea Racovei. Mulțumesc constructorului pentru o lucrare ireproșabilă”, a declarat edilul. Localnicii, impresionați de peisajele spectaculoase și de traseul sinuos, au botezat deja noua rută „Transgârceni”.

Și constructorul a fost mândru de rezultat. Ioan Ciomaga, managerul firmei care a executat lucrările, spune că drumul poate rivaliza cu unele dintre cele mai cunoscute trasee montane din țară : „Acest drum este cu adevărat Transgârceni. Este extrem de frumos și util, realizat cu responsabilitate, și poate concura cu trasee precum Transalpina sau Transfăgărășan.”

Investiția a fost finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul județului Vaslui, contribuind la o mai bună conectivitate, la stimularea mobilității și la creșterea calității vieții în comunitate.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button